Ads by IBU ProTV

George Clooney

1961-05-06

(13 voturi)
9.3/10

George Timothy Clooney s-a nascut pe 6 mai 1961, in Georgetown, Kentucky. George Clooney a inceput scoala la Blessed Sacrament School in Fort Mitchell, Kentucky. Petrecandu-si o parte din copilarie in Ohio, el a urmat scolile Michael’s School in Columbus si  St. Susanna School in Mason,... citeste continuarea ›

Filme

Vezi toate filmele ›

Despre George Clooney

George Timothy Clooney s-a nascut pe 6 mai 1961, in Georgetown, Kentucky.


George Clooney a inceput scoala la Blessed Sacrament School in Fort Mitchell, Kentucky. Petrecandu-si o parte din copilarie in Ohio, el a urmat scolile Michael’s School in Columbus si  St. Susanna School in Mason, Ohio. Parintii sai s-au mutat apoi in Augusta, Knetucky, unde Clooney a urmat Augusta High School.


Primul sau rol  a fost in serialul de televiziune Centennial in 1978.


Actorul a devenit faimos dupa ce a jucat rolul Dr. Doug Ross, alaturi de Anthony Edwards, Julianna Margulies, Noah Wyle in drama ER/Spitalul de urgenta  difuzata de NBC din 1994 pana in 1999. Dupa ce a parasit seria in 1999, George Clooney a revenit episodic in al saselea sezon si s-a intors ca invitat in sezonul de final al show-ului.


In 2005 George Clooney a jucat in Syriana, film inspirat din viata  fostului agent al Central Intelligence Agency, Robert Baer, si memoriile sale despre cum  a devenit agent in Orientul Mijlociu.

 

Actorul a aparut apoi in The Good German (2006), un film regizat de  Steven Soderbergh. Clooney a primit Premiul American Cinematheque in octombrie 2006.


A jucat alaturi de Ewan McGregor si Kevin Spacey in The Men who Stare at Goats, care a fost regizat de Heslov si lansat in noiembrie 2009.


In 2010 a lansat  The American, bazat pe romanul A Very Private Gentleman de Martin Booth si regizat de Anton Corbijn. Clooney a jucat rolul principal, fiind in acelasi timp si co-producatorul filmului.


Incepand din 2011, este reprezentat de Bryan Lourd, co-presedinte al Creative Artists Agency (CAA).


La scoala i se spunea Frankenstein pentru ca la 15 ani a suferit de paralizia Bell numita si paralizia faciala periferica acuta,  o afectiune care provoaca slabiciunea sau paralizia muschilor de pe o jumatate a fetei. Si-a revenit dupa 2 ani."A fost o perioada cruda pentru mine" a marturist actorul.


A vrut sa devina jucator de baseball, insa a fost refuzat dupa ce a fost in probe la o echipa din Cincinnati in 1977.


In 1982, cand s-a mutat la Los Angeles pentru ca nu avea bani a dormit timp de un an in dulapul unui prieten timp in care isi cauta roluri.


Ironic, primul sau film facut impreuna cu Charlie Sheen nu a fost lansat niciodata la cinema, insa a atras atentia producatorilor cu rolul de atunci.


Clooney a refuzat multe roluri care ar fi putut deveni extrem de profitabile. 'Fara exagerare, la "Good Night, and Good Luck" cei care ne aduceau mancarea la filmari au castigat mai mult decat am luat eu ca actor, regizor si scenarist al filmului" a spus el pentru Rolling Stone in 2005.


George Clooney s-a casatorit in 1989 cu Talia Balsam, de care a divortat in 1993. De atunci, Clooney a spus in mai multe ocazii ca nu se va mai casatori niciodata. S-a iubit cu Kelly Preston , Renee Zellweger, Krista Allen, Sarah Larson si ultima pe lista Elisabetta Canalis cu care a avut o relatie din 2009.


Este bun prieten cu Brad Pitt de care adora sa faca misto. In timpul filmarilor pentru Ocean's Twelve  i-a lipit pe masina lui Brad Pitt o foaie pe care a scris "Penis mic la bord". Acesta a condus minute bune prin Los Angeles spre amuzamentul trecatorilor.

Michelle Pfeiffer si Nicole Kidman au pariat fiecare 10,000 de dolari ca George va fi tata pana in 2001 cand implinea 40 de ani. Nu au avut noroc si i-au trimis cate un cec. Clooney le-a returnat banii si le-a provocat la un alt pariu spunand ca nu avea avea copii nici la 50 de ani. Daca cele 2 actrite ar fi acceptat provocarea, Clooney care a implinit pe 6 mai 2011 50 de ani ar fi castigat din nou.


Fiul unui jurnalist, George Clooney este un partizan foarte activ al Primului Amendament si, totodata, un activist dedicat cauzelor umanitare.


Actorul a fost premiat in 2010, la New York, pentru toate actiunile filantropice organizate de-a lungul anilor.Printre acestea: teledonul organizat pentru victimele cutremurului din Haiti sau recenta campanie de informare a oamenilor despre genocidul din regiunea Darfur.


Actorul a marturisit despre sine: “Nu am dus o viata suficient de corecta pentru a intra in politica. M-am culcat cu prea multe femei si am luat prea multe droguri, acesta este adevarul".