Ads by IBU ProTV
marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

The Watch: extraterestrii s-au furisat in cartier

Pe mana cui ramane salvarea planetei cand Men in Black sunt in concediu? The Watch ne propune patru dezadaptati intr-o poveste fara prea multa originalitate, uneori spusa suparator de lenes, alteori pigmentata cu un umor grosolan. 

The Watch: extraterestrii s-au furisat in cartier

articole relationate

 

   The Watch a fost un film ghinionist cu mult dinaintea lansarii. Intial era gandit ca un proiect pentru Will Ferrell scris de Jared Stern (Mr. Popper’s Penguins).  Ferrell s-a retras preferand pentru 2012, an electoral in America, The Campaign pe care il vom vedea in curand si in cinematografele din Romania, iar scenariul lui The Watch a intrat pe mana cuplului adolescentin Seth Rogen Evan Goldberg. Cei doi, cu titluri precum Superbad, Pineapple Express si Green Hornet la activ, vireaza serios umorul povestii in directia grobiana. Prima jumatate de ora e de vazut cu toata familia, dar restul capata accente masculine cu limita clara de varsta. Mai mult sau mai putin grosolan, adevarul e ca The Watch are momentele lui reusite. N-am ras cu gura pana la urechi, dar am ras. Fata de That’s My Boy-ul de saptamana trecuta, The Watch e capabil sa sara gardul in curtea vulgaritatii, dar nu uita drumul inapoi. 

   Al doilea ghinion al peliculei e scandalul imens din America nascut in legatura cu omorarea unui adolescent de culoare - Trayvon Martin – de un voluntar Neighborhood Watch. Protestele din strada, audierile din tribunale si forfota mediatica au stricat apele promovarii filmului. Cine mai are chef de o comedie cu patru dezadaptati care se apuca sa patruleze noaptea si sa faca vrute si nevrute? Initial pelicula se intitula chiar Neighborhood Watch. A devenit simplu, dar si inexpresiv The Watch si se aude ca producatorii au mai taiat din scenele considerate nepotrivite. Oricum cand vine vorba de a impusca in mod repetat extraterestrii deja morti, The Watch nu se jeneaza. 

   Gasca celor patru eroi de provincie, povestea e setata intr-o comunitatea mica din statul Ohio, e bine garnisita cu nume de vedete consacrate - Ben Stiller si Vince Vaughn in roluri deja clasice pentru ei  - la care se adauga figuri mai proaspete: Jonah Hill (21 Jump Street) si exoticul Richard Ayoade, un britanic cu un look de Kramer intelectual cunoscut in tara sa natala pentru sitcom-ul IT Crowd

   Evan (Stiller) e genul de individ dedicat comunitatii, cu un accent dictatorial si cu o problema de sterilitate necomunicata sotiei. El e cel care infiinteaza paza din cartier atunci cand in supermarket-ul sau e ucis un paznic de noapte. Apropo de supermarket, numele si sigla Costco apar sau sunt mentionate de cel putin 30 de ori intr-unul din cele mai fatise product placement-uri pe care le-am vazut vreodata. Lui Evan i se alatura in misiunile sale nocturne Bob (Vaughn), genul care nu vrea decat sa mai scape de acasa, Franklin (Hill), cel care a picat toate testele Academiei de Politie, si Jamarcus, veneticul cu diverse fantezii intime. Dintre cei patru doar Franklin are sansa unor momente de comedie traznite si pe cale de consecinta foarte reusite. Evan e prea cuminte, Bob prea previzibil, iar Jamarcus e doar o pata de culoare neexplorata.

   Mostenind din lipsa de calitati a personajelor lor, scenaristii cam trag mata de coada si atunci cand au de inaintat povestea fac niste salturi deranjante. Cum afla eroii ca sunt fata in fata cu o invazie extraterestra? Le-o spune chiar un alien inainte sa o tuleasca cu tot cu o fereastra. Sigur ca pusul lucrurilor cap la cap poate fi dificil pentru Evan & co., dar tocmai aici mintea brici a scriitorilor ar trebui sa-si dovedeasca inventivitatea. Nu e cazul. Preocuparea fundamentala e legata de deschisul a cat mai multor cutii de bere, a stabilirii exacte a consistentei unui lichid verde dubios si a includerii in poveste a cat mai multor orgii. Cine a zis ca cei dintr-un orasel mic nu stiu sa se distreze?

   La capitolul efectele speciale The Watch isi face treaba onorabil. Extraterestrii si finalul action arata la nivelul cerut pentru 2012, nimic de zis, dar luat cu totul filmul nu trece de nivelul unui cocktail de vara pe care Hollywood-ul l-a indoit serios cu niste apa chioara. Prefer oricand o reteta mai veche, dar superioara calitativ. A britanicului Shaun of the Dead de exemplu.

   Verdict: 2½/5, acceptabil

   Pentru: gasca de baieti cu chef de caterinca

 


Cele mai citite

(P) Amenajarea unui spațiu pentru divertisment la tine acasă - 4 soluții practice
Dacă ți-ai propus să nu mai cheltui prea mulți bani pentru fiecare ieșire cu prietenii în spații de divertisment, ar trebui să știi că poți investi acei bani chiar în propria casă, pentru a-ți crea propriul spațiu dedicat bunei dispoziții. 
Citeste mai mult ►

Modifică setările cookies