Ads by IBU ProTV
marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Omu' de la Zoo: incrucisare nefericita de Hitch cu Dr. Dolittle

Sa te plangi de lipsa de originalitate a lui Zookeeper ar fi o ipocrizie. Dar sa ai niste minime pretentii de la scenariu e un lucru de bun simt. O galeata de clisee bine aranjate poate sa binedispuna suficient. Omu' de la Zoo nu se achita nici macar de aceasta sarcina.

Omu  de la Zoo: incrucisare nefericita de Hitch cu Dr. Dolittle

articole relationate

 

   Acelasi rotofei Kevin James, un tip foarte simpatic si un actor de comedie rezonabil atunci cand face tumbe sau isi da ochii peste cap, are aceleasi probleme cu femeile ca-n Hitch. De fapt, nu chiar ca-n Hitch pentru ca acolo lucrurile erau un pic mai plauzibile. Sa ne reamintim: in Hitch el era un functionaras timid cu inima mare, inima care batea accelerat la vederea unei domnite simpatice, cu multe zerouri la contul din banca. Vedeti, combinatia lor parea putin probabil, dar nu imposibila fiindca si fata avea la randul ei un suflet curat si cauta un barbat care sa-i stea alaturi.

   In Zookeeper lucrurile se imput de-a binelea. Si de vina nu sunt animalele din gradina zoologica Franklin, locul unde se desfasoara actiunea filmului, ci scenaristii Nick Bakay si Rock Reuben cu care Kevin James a lucrat ani buni la sitcomul King of Queens. Ce fac ei cu personajele e complet neverosimil. Adica iau o fata sexy, fitoasa si ii pun in carca o relatie de lunga durata cu ingrijitorul dolofan de la zoo. Cum naiba se uita ea la el?

   Ea e fashion victim, el are uniforma obligatorie. Ea e plina de aere si victima sigura a marketingului de lux, el lucreaza la program de 8 ore pe zi si traieste modest. Cica simte ea ca el are un potential! Dar tot ea il refuza cand sare cu un inel, ba chiar ii da, cu aceeasi ocazie, papucii. Cu toate astea, 5 ani mai tarziu cand il revede... ii cade iar cu tronc. Dupa un timp insa isi da seama ca il vrea, dar schimbat. Mai intelege cineva ceva??? Un haos total, complet aiurea si greu de digerat. Evident ca la final, ingrijitorul nostru, Griffin, nu  ramane cu scorpia, ci descopera in al 12-lea ceas fata misto si de treaba (Rosario Dawson) care l-a si iubit in secret multa vreme. Cliseu sanatos de romcom greu de rabdat. Si asta e fix o jumatate din Zookeper. 

 

   Cum Will Smith era ocupat, Adam Sandler, producatorul lui Zookeeper, ii trimite in ajutor lui Kevin James o intreaga menajerie exotica. Asta e cea de-a doua jumatate. Ii tin deci locul micului Will un cuplu de lei, o girafa, o gorila, un elefant, niste lupi, o cioara, un strut, o pereche de ursi si o maimuta capucin. Animale vorbitoare de engleza cu diferite accente si avand in spate tot felul de voci care mai de care mai familiare: Sylvester Stallone, Nick Nolte, Cher, Adam Sandler.

   Din pacate senzatia placuta initiala se disipeaza repede, iar asemanarile cu alte personaje din alte filme e stanjenitoare. Singurul moment de placere autentica vine odata cu iesitul in oras alaturi de gorila Bernie. Dincolo de product placement-ul gras, sunt cateva clipe deopotriva amuzante si sensibile. Animalele sunt bine intentionate si ii predau ingrijitorului lor preferat cateva lectii despre imperechere. Nu lipsesc tehnici precum marcatul teritoriului, mersul masculului alfa, cald-rece-cald, separarea prazii de restul turmei sau butonul geloziei. Micul manual predat in viteza capata efecte comice moderate. E clar ca si aici se puteau face mai multe, din pacate insa Sandler, James si compania nu par sa-si bata capul prea tare. Pentru ei simpla prezenta a animalelor pare sa fie garantia unui public spectator. Doar ca nu poti pune semnul egal intre un film si o gradina zoologica.

Verdict:
2/5, modest 


Pentru: parinti divortati cu copii pana-n 12 ani


Cele mai citite

(P) Cu ce se poartă pantofii stiletto?
Nu doar diamantele sunt prietene bune ale femeilor, ci și pantofii cu toc! Aceste accesorii absolut uimitoare fac minuni pentru postura ta și adaugă o notă de eleganță și sexappeal oricărei ținute. În plus, te fac să te simți mai încrezătoare în tine de fiecare dată când pășești încălțată cu ei, nu-i așa?
Citeste mai mult ►