marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Actrița Pauley Perrette din serialul NCIS, șocată după ce a descoperit niște intruși în curtea ei

Poate părea scos din scenariul serialului care a făcut-o celebră, dar incidentul trait recent a făcut-o să nu mai doarmă deloc noaptea.

Actrița Pauley Perrette din serialul NCIS, șocată după ce a descoperit niște intruși în curtea ei
Cea care a interpretat-o pe simpatica agentă Abby Sciutto timp de 15 sezoane în celebrul serial de investigații „NCIS“ nu e chiar atât de temerară în viața reală. Și cine ar fi, până la urmă, dacă ar vedea pe cineva traversând proprietatea cu cagulă pe cap?
 
„Sunt în terapie și fac terapie prin filmare și, de asemenea, am 16 camere de luat vederi pe toată proprietatea mea, astfel încât totul este văzut, și nu numai atât, dar am monitoare peste tot, astfel încât pot vedea fiecare centimetru al proprietății mele. Și, în timp ce sunt în terapie, văd pe monitoarele mele niște oameni îmbrăcați în negru care se plimbă pe proprietatea mea. Și nu am vrut să intru în panică și să nu fiu prezentă la terapie, dar acest lucru este cu adevărat înfricoșător“, a spus Pauley Perrette într-un filmuleț postat pe contul său de Instagram.


 
Actrița, care mai nou și-a vopsit în galben fosforescent și roz aprins, a povestit cum devenea tot mai nervoasă și tremura, până când și-a amintit că… „The Cure cântă peste drum“.



 
Fanii s-au grăbit să comenteze, iar unul dintre ei a spus: „Ha! 3 nopți de The Cure = îmbrăcăminte neagră obligatorie pentru toată lumea“. „M-ai făcut să fiu atât de emoționată și apoi să râd în hohote“, a adăugat altul.
 
Pauley Perrette, acum în vârstă de 54 de ani, e o prezență destul de discretă de când s-a retras din actorie, dar asta nu o împiedică să iasă în sprijinul cauzelor pe care le susține. Recent, actrița a bifat o apariție publică rară la Gala Centrului LGBT din Los Angeles, care a avut loc pe 22 aprilie și la care au participat nume precum Pamela Anderson și Adam Lambert.
 
FOTO: Instagram

Galerie foto


Modifică setările cookies