După multă suferință, colosul umorului românesc s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani.
Teatrul românesc este din nou în doliu, după ce Alexandru Arșinel n-a mai putut lupta cu multiplele suferințe fizice. Internat în mod repetat, în ultimele luni, el se afla în grija medicilor de la Spitalul Universitar, care l-au și operat după ce pe corp i s-au format escare, specifice persoanelor care sunt imobilizate la pat.
Problemele de sănătate mai severe au debutat din 2013, când Alexandru Arșinel a fost supus unui transplant renal, și mai apoi în 2017, când a acuzat primele afecțiuni serioase la inimă și a avut nevoie să-i fie montat un stent.
Totodată, în 2017, moartea subită a colegei sale de scenă, Stela Popescu, l-a bulversat pe artist, actorul începând să cadă și moral, copleșit de problemele vârstei. O mare suferință i-a produs și infectarea cu Covid-19, chiar de două ori.
În ciuda slăbiciunii fizice din ultimii ani și a controverselor iscate pe seama transplantului renal efectuat „peste rând“, dar și a funcției sale de director al Teatrului de Comedie Constantin Tănase (1998-2018), Alexandru Arșinel rămâne un colos al umorului românesc, atât în teatru, cât și în film.
Alexandru Arşinel s-a născut în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava și a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1962, avându-i colegi de promoţie pe Constantin Diplan, Camelia Zorlescu, Ion Andrei, Harry Baranga şi Harry Zomenov.
A fost repartizat împreună cu majoritatea colegilor săi la Teatrul de Stat din Târgu Mureş, unde a înfiinţat secţia română a acestui teatru. Începând din 1967, a jucat în zeci de roluri la Teatrul de Revistă ''Constantin Tănase'' din Bucureşti şi la Grădina Boema.
Reprezentativ pentru cariera sa rămâne cupletul de aur pe care îl făcea cu Stela Popescu, din 1978 și până în 2017, la neașteptata ei dispariție.