marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Almodovar jongleaza cu emotii la Pro Cinema, in “Proasta crestere”

Un film intim, in care emotii diverse mocnesc si sunt pe cale sa rabufneasca in orice moment, “Proasta crestere” vine la Pro Cinema sambata, 17 mai, de la ora 23.00.
Almodovar jongleaza cu emotii la Pro Cinema, in “Proasta crestere”

Construit in mare parte pe amintirile si resentimentele regizorului Almodovar din vremea in care era elev intr-un internat catolic, “Proasta crestere” l-a consumat pe acesta timp de zece ani pana ca pelicula sa ajunga in cinematografe. “Trebuia sa-l termin, sa-I pun capat inainte sa se transforme intr-o obsesie. Am asteptat zece ani si stiam ca mai pot astepta inca zece, dar trebuia sa-l las in urma”, spunea Almodovar dupa lansarea filmului.


Desi regizorul spune ca nu este tocmai un film autobiografic, “Proasta crestere” abunda de elemente si momente inspirate din experientele lui Almodovar cu preotii de la internat. “Educatia pe care am primit-o era una violenta, despre pacat si pedepse. Imi era foarte frica de preoti”, isi aminteste regizorul. Filmul se bazeaza pe o povestire scrisa de Pedro Almodovar in anii adolescentei, iar in timpul care a trecut de la stadiul de cuvinte la un film pentru marele ecran, Almodovar a realizat alte proiecte, precum “Totul despre mama mea” si “Vorbeste cu ea”, care i-au consolidat pozitia de unul dintre cei mai importanti regizori contemporani.

In rolul principal, al unui baiat abuzat de preotul unei scoli catolice, Almodovar l-a ales pe actorul mexican Gael Garcia Bernal (“Babel”, “Pacatele parintelui Amaro”, “Si mama ta la fel”), care pentru a primi rolul din “Proasta crestere” a trebuit sa exerseze un accent spaniol convingator si in plus, a luat lectii de flamenco pentru a invata expresivitatea limbajului corporal tipic spaniol. Pentru a putea intra mai bine in pielea personajului nesigur din punct de vedere al orientarii sexuale, Bernal a studiat filmele actritei spaniole Sara Montiel, iar starurile feminine din filmele lui Almodovar, Victoria Abril sI Carmen Maura, i-au servit sI ele drept inspiratie.

“Proasta crestere nu s-a nascut din razbunare”, spune Almodovar. “Daca as fi vrut sa ma razbun n-as fi asteptat atat. Filmul nu este o comedie, desi este amuzant, nu este un musical, desi copiii canta in el, e un film noir, sau cel putin asa imi place mie sa cred”. Un film cinic, dar realist, sumbru si viu, “Proasta crestere” este un film de suflet al lui Almodovar, pe care telespectatorii Pro Cinema il pot viziona sambata, la ora 23.00.


Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies