Intrata in atentie datorita rolului pe care l-a interpretat in The Rum Diary, alaturi de Johnny Depp, actrita nu s-a ales doar cu mai multa notorietate in urma acestui film. Frumoasa vedeta este considerata principalul motiv pentru care Johnny Depp si Vanessa Paradis au pus capat unei relatii care a durat 14 ani.
GALERIE FOTO: 30 DE IMAGINI DIN CARIERA LUI AMBER HEARD!
Multe voci din presa mondena au considerat-o pe Amber Heard ca fiind marul discordiei in cuplul Johnny Depp – Vanessa Paradis si principala vinovata in destramarea unei relatii care dura de 14 ani si din care rezultasera doi copii. Actrita de 26 de ani, care apare intr-un clasament Victoria's Secret drept "femeia cu cele mai frumoase curbe" straluceste in noua campanie Guess unde apare in ipostaze provocatoare sarutandu-se cu un fotomodel roman de mare succes in ultimii ani – Silviu Tolu.
Silviu Tolu este un model roman extrem de apreciat care a lucrat pentru branduri cunoscute si a defilat la Paris, Milano si New York. In varsta de 21 de ani, absolvent de ASE – marketing, Tolu este de 4 ani imaginea Guess.
Actrita texana in varsta de 26 de ani a declarat ca Johnny Depp este un barbat special, care are abilitatea de a lumina orice camera in care patrunde, fiind atat de entuziasmatade posibilitatea de a colabora cu el la “The Rum Diary” incat a sustinut patru auditii inainte de a obtine rolul senzualei blonde Chenault.
“Arata chiar mai bine atunci cand il privesti de aproape. Johnny este o persoana minunata si speciala. Am participat la patru auditii si mi s-a spus ca Johnny va lua decizia finala. Am ramas in relatii amicale deoarece el este genul acesta de om“, li s-a confesat Amber Heard jurnalistilor de la The Sun.
Pentru cei din anturaj, nu este un secret ca Johnny Depp si Amber Heard au o relatie. Frumoasa blonda l-a vizitat frecvent in Mexic pe faimosul star din "Piratii din Caraibe", atunci cand acesta filma in ultimele saptamani pentru productia "The Lone Ranger".
Cunoscuta pentru rolurile de adolescenta ce-si etaleaza sexualitatea, Amber Heard s-a nascut in 1986 in Texas, America, si primul mare contact cu camerele de filmat a avut loc odata cu rolul din serialul Hidden Palms (2007), o drama cu adolescenti care s-a incheiat rapid, dupa opt episoade difuzate.
"Pentru o femeie, de cele mai multe ori nu sunt decat doua posibilitati - ori esti sexy si ti se ofera roluri in care sa te pui in valoare, ori nu esti si trebuie sa compensezi prin amuzament, putere, rautate, orice. Pentru a fi amandoua, sexy si puternica, trebuie sa stralucesti in permanenta" sustine actrita.
Intrand in lumea cinematografica in 2004 cu roluri episodice in diverse seriale, actrita ajunge sa capteze atentia publicului cu filme precum "Never back Down", "Pineapple Express", "The Informers", Amber a avut destule oportunitati cu roluri mici, dar sigure. Nu ii este frica sa experimenteze, poate de aceea a jucat cu mandrie rolul de zombie, in "Zombieland", alaturi de Jesse Eisenberg, insa rolurile alaturi de Nicholas Cage - "Drive Angry" si cel alaturi de Johnny Depp - "The Rum Diary" au facut-o sa urce in atentia tuturor.
"Nu am nici o problema cu nuditatea. Nu m-am dezbracat in ultimul meu film, dar daca scenariul o cere, nu ma deranjeaza. Nu am de gand sa renunt doar pentru ca mai multi bigoti au decis sa nuditatea sau homosexualitatea ar fi o problema" sustine Amber.
Aleasa in acest an de Ask Men in topul celor mai dezirabile 100 vedete din lume, actrita va incinge la anul ecranul in Machete Kills, continuarea de la popularul Machete din 2010. Actrita a anuntat ca va juca rolul unei asasine. In filmul regizat de acelasi Robert Rodriguez va juca alaturi de frumoasele Jessica Alba, Sofia Vergara si Michelle Rodriguez.
"Am urat sa merg la scoala. Ma simteam inchistata, prizoniera la fel ca personajele din romanele lui Georges Orwell pe care le citeam pe nerasuflate. La 16 ani m-am saturat sa-mi mai pierd timpul si am abandonat liceul. Tarziu mi-am reluat studiile, prin corespondenta" s-a confesat actrita intr-un interviu.
"The Rum Diary mi-a permis sa fac ceva nou. Le venerez pe Rita Hayworth, Lauren Bacall, Catherine Deneuve, aceste staruri care stralucesc fara sa spuna nici macar un cuvant, doar prin simpla lor aura. Am incercat sa recreez aceasta stare" a povestit Amber.
Pentru viitor Amber pregateste thriller-ul "Motor City", unde il va avea ca partener pe Dominic Cooper, ce va da viata unui fost prizonier care porneste intr-o aventura periculoasa pentru a se razbuna pe oamenii care l-au aruncat in puscarie pe nedrept. "Motor City" il are ca scenarist pe Chad St. John si este produs de Joel Silver si este regizat de Albert Hughes.
"La 16 ani am mers la New York pentru a ma face manechin. Am vrut sa plec din Texas, sa vad lumea. Modelling-ul este cea mai deprimanta meserie din lume, am urat aceasta experienta. E mai rau decat la scoala. Cu sansa, un an mai tarziu am trecut de un casting si am fost aleasa pentru serialul Friday Night Lights" - Amber Heard.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.