marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Beasts of Southern Wild, filmul anului 2012 potrivit The New York Times poate fi vazut in Romania in octombrie. 8 filme premiate la Cannes 2012  ajung in Bucuresti

Opt dintre cele 15 premiere pe care Les Films de Cannes à Bucarest le aduce intre 19 si 25 octombrie, la Cinema Studio si Cinema Elvira Popescu, sunt titluri aflate in palmaresul de anul acesta al Festivalului de la Cannes.

Beasts of Southern Wild, filmul anului 2012 potrivit The New York Times poate fi vazut in Romania in octombrie. 8 filme premiate la Cannes 2012 ajung in Bucuresti

Filmele distinse cu Camera d’Or, Premiul pentru regie, Premiul Juriului si Premiul Un Certain Regard sunt patru dintre propunerile celei de-a treia editii a Les Films de Cannes à Bucarest. Acestea vor rula, in premiera, in Romania.


Cel mai tandru si magic film din selectia canneza de anul acesta, "Beasts of the Southern Wild", si-a castigat fani devotati, iar Benh Zeitlin s-a lansat puternic cu un debut solid, premiat cu Camera d’Or, Premiul FIPRESCI pentru sectiunea Un Certain Regard si o mentiune a Juriului Ecumenic. Indragit de critici si de public deopotriva, "Beasts of the Southern Wild" a obtinut Marele Premiu al Juriului la Sundance, cel mai mare festival de film independent din America de Nord, dar si Premiul Publicului la Festivalul de la Los Angeles. Este, totodata, alegerea criticilor The New York Times pentru filmul anului 2012.


Eroina povestii este o fetita de 6 ani, Hushpuppy (Quvenzhané Wallis), care locuieste cu tatal ei (Dwight Henry) pe o insula amenintata de uragane. Cand apele invadeaza insula si lasa doar ramasite in urma - evenimente pe care le leaga, in imaginatia sa, de un animal preistoric si de topirea ghetarilor - Hushpuppy porneste in cautarea mamei ei. Personajul aminteste de energia si bucuria aventurilor lui Tom Sawyer.


Beasts of Southern Wild
Regie:Benh Zeitlin
Distributie: Quvenzhané Wallis, Dwight Henry, Levy Easterly
Gen:drama/fantezie



O surpriza placuta va fi si "The Angels’ Share" al lui Ken Loach, cineastul britanic care a stabilit un record greu de depasit - a fost selectionat de 11 ori in competitia Festivalului de la Cannes. In 2006, a castigat Palme d’Or cu "The Wind that Shakes the Barley", iar anul acesta, cu cel de-al 11-lea film selectat, a fost castigator al Premiului Juriului. Comedia il are ca protagonist pe Robbie (Paul Brannigan), un incurca-lume scapat ca prin urechile acului de inchisoare si, de curand, parinte, care gaseste noi sensuri vietii dupa o vizita la o distilerie de whiskey. In distributie apar si John Henshaw, William Ruane, Gary Maitland, Jasmin Riggins si Siobhan Reilly.

The Angel's Share
Regie:Ken Loach
Distributie: Roger Allam, John Henshaw, Daniel Portman
Gen: comedie, drama


 

Pentru cei care cauta provocari in film, "Post Tenebras Lux" este una dintre cele mai bune alegeri. In premiera, la Les Films de Cannes à Bucarest, cinefilii vor avea acces la noul film al lui Carlos Reygadas, distins cu Premiul pentru regie la Cannes 2012. Viziunea radicala si experimentele cineastului mexican au impartit lumea criticii in doua tabere. Fidel temei sale predilecte, spiritual versus carnal, Reygadas urmareste drama unei familii mutate undeva la tara, alternand secventele din viata lor cotidiana - cu toate tentatiile ei - cu franturi din ceea ce pare a fi trecutul lor.


Post Tenebras Lux
Regie: Carlos Reygadas
Distributie: Adolfo Jimenez Castro, Natalia Acevedo, Willebaldo Torres, Rut Reygadas, Eleazar Reygadas
Gen: drama

Din Mexic vine si filmul recompensat cu Premiul Un Certain Regard, "Después de Lucía/ After Lucia", de Michel Franco. Propunerea Mexicului la Oscarul pentru "cel mai bun film strain" este o drama tulburatoare inspirata din mai multe cazuri reale. O adolescenta de 17 ani (Tessa Ía González Norvind) decide sa preia responsabilitatile mamei sale in viata ei si a tatalui ei, atunci cand aceasta moare intr-un accident. Cei doi se muta in Mexico City pentru a o lua de la inceput, insa, profund deprimat, barbatul (Hernán Mendoza) nu realizeaza prin ce trece fiica sa in noua ei viataMichel Franco a mai fost la Cannes in 2009, in Quinzaine des Réalisateurs, cu debutul sau, "Daniel & Ana".


Killing Them Softly
Regie: Andrew Dominik
Distributie: Brad Pitt, Ray Liotta, Richard Jenkins
Gen: crima, thriller


Les Films de Cannes à Bucarest se va deschide pe 19 octombrie, la Cinema Studio, cu filmul colectiv "7 Days in Havana", si se va inchide cu "Dupa dealuri", in regia lui Cristian Mungiu, pe 25 octombrie. In premiera, spectatorii vor vedea si "Cosmopolis", al lui David Cronenberg, "Killing Them Softly", in regia lui Andrew Dominik, cu Brad Pitt in distributie, experimentalul "Holy Motors", al lui Leos Carax, si "Adieu Berthe ou l'enterrement de mémé", de Bruno Podalydès, o comedie care a incantat publicul de la Cannes.

Cosmopolis
Regie:David Cronenberg
Distributie: Robert Pattinson, Jay Baruchel, Paul Giamatti
Gen: drama

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest a fost initiat in 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, cu concursul Institutului Francez din Bucuresti si cu sprijinul financiar al Centrului National al Cinematografiei. Festivalul beneficiaza de sprijinul distribuitorului roman Independenta Film.

Holy Motors
Regie: Leos Carax
Distributie:  Eva Mendes, Kylie Minogue, Michel Piccoli
Gen: drama

 


 


Ultimele trailere adaugate

Cele mai citite

Tom Hanks spune drama marinarilor capturați de pirații moderni

Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.

Citeste mai mult ►

Modifică setările cookies