

Actrița tocmai a punctat în bătălia juridică pe care o poartă cu fostul ei coleg ei din filmul „It Ends With Us”, regizorul Justin Baldoni.
Săptămâna trecută, Blake Lively a fost audiată la biroul avocatului său din New York, unde avocații lui Justin Baldoni au interogat-o cu privire la acuzațiile de hărțuire sexuală pe care le-a adus împotriva acestuia în procesul federal. De asemenea, au insistat asupra acuzațiilor sale că regizorul a lansat o campanie de denigrare împotriva ei. Baldoni, în vârstă de 41 de ani, a fost și el prezent la depoziție.
Avocații lui Lively au susținut că avocații actorului și ai companiei sale Wayfarer Studios, care a produs filmul din 2024 „It Ends With Us”, au depus declarația fostei vedete din „Gossip Girl” în dosarul public „fără niciun motiv legal plauzibil”, cu excepția „folosirii acesteia ca muniție pentru campania media a pârâților Wayfarer”.
Judecătorul Lewis J. Liman a fost de acord, hotărând că „nu a servit niciunui scop procesual adecvat” și „a incitat la speculații și scandaluri publice”. Liman a continuat spunând că „părțile Wayfarer nici măcar nu au încercat să argumenteze că întreaga depoziție era relevantă. Nici nu ar fi putut să o facă” și că „instanța nu are doar puterea, ci și responsabilitatea de a interveni”. Un punct important câștigat de Lively în procesul cu Baldoni.
Actrița l-a dat în judecată pe fostul ei partener de film pentru că ar fi hărțuit-o sexual pe platoul de filmare al „It Ends With Us”. De asemenea, ea i-a dat în judecată lu pe agenții lui de publicitate, pentru că ar fi orchestrat o campanie de denigrare împotriva ei.
Baldoni, care a negat acuzațiile, a dat-o la rândul său în judecată Lively, dar și pe soțul ei, Ryan Reynolds, pentru defăimare și șantaj. Cu toate acestea, procesul său a fost respins în iunie.
Lively și Baldoni sunt așteptați să depună mărturie când cazul ei va fi judecat în martie 2026.
Cu 3 Oscaruri, 3 premii BAFTA și un Glob de Aur, ecranizarea după romanul cu același nume a creat vâlvă la momentul lansării, în 2005.