Celebrul polistist John McClane interpretat de Bruce Willis in franciza Greu de Ucis revine la anul pe marile ecrane. Producatorii peliculei A Good Day To Die Hard, al cincilea film al seriei au dezvaluit cum s-a filmat cea mai grea scena din filmul regizat de John Moore.
Bruce Willis se intoarce sa-l joace pe John McClane pentru a cincea oara, de aceasta data alaturi de Jai Courtney si Amaury Nolasc. Regizorul John Moore si producatorii de la Twentieth Century Fox promit mai multa actiune ca niciodata.
Cunoscut pentru filme ca Behind Enemy Lines (2001) sau Flight of the Phoenix (2004), regizorul John Moore a povestit ca o singura scena de urmarire cu masina prin Moscova s-a filmat in 78 de zile.
"Aventura lui McClane este internationala de data asta: New York - Moscova. Am filmat o scena de curse cu masina prin Moscova in 78 de zile" a explicat regizorul adaugand ca noul film nu se va baza pe umor si ca nu va avea un scenariu absurd si usor.
"Nu stiu daca e vorba neaparat de perioada asta de criza economica, insa nu cred ca oamenii mai au chef de asemenea tampenii. Ei sunt destul de critici cand vine vorba de a primi aceeasi varianta de poveste, refacuta cu cinism in acelasi mod. Orice pare ca merge in aceasta situatie. Insa trebuie sa stabilim niste standarde mai inalte. Exista in film niste glume foarte bune, replici in stilul lui McClane. Dar protagonistul nu este nici pe departe un idiot, care se plimba prin Moscova facand glume despre cum a castigat America Razboiul Rece" a spus Moore, citat de The Sun.
Producatorii nu au amanat data de lansare a filmului A Good Day To Die Hard, programat pentru 14 februarie 2013, dupa ce un incendiu a distrus acum doua luni platourile din Bulgaria unde se afla intreaga echipa.
In A Good Day To Die Hard, John McClane( Bruce Willis) chiar are de infruntat cea mai mare provocare din viata sa. Atunci cand fiul sau instrainat Jack este prins in planurile unei afaceri periculoase in care este implicat si un lider mafiot rus, cei doi sunt nevoiti sa faca totul pentru a ramane in viata si pentru a elimina pericolul care ameninta democratia. Ultimul film din serie Live Free or Die Hard lansat in 2007 a avut incasari mondiale de 383 de milioane de dolari. Actorul australian Jai Courtney cunoscut pentru rolul din serialul Spartacus va juca rolul fiului lui Bruce Willis, in timp ce Cole Hauser il va interpreta pe Collins, personajul principal negativ.
In primul film din franciza, "Greu de ucis/ Die Hard", lansat in 1988, politistul John McClane se lupta cu personajul Hans Gruber, jucat de Alan Rickman, in Nakatomi Plaza din Los Angeles. In al doilea film din serie, un aeroport din Washington a fost ales ca loc de afirmare a vitejiei super-politistului McClane, iar actiunea din al treilea film s-a mutat la New York. In cel de-al patrulea film, Bruce Willis si-a masurat fortele cu Justin Long, intr-o "calatorie" de-a lungul si de-a latul Americii, de la Washington si pana in West Virginia.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.