O viață sănătoasă înseamnă sport și o dietă echilibrată. Fie că mergi la sală, practici înot sau pur și simplu alergi în parc, echipamentul sportiv complet nu trebuie să-ți lipsească. Hainele sport au rolul de a asigura un confort sporit în momentul efortului fizic și e necesar să știi totul despre materialul din care sunt confecționate.
În primul rând, articolele pe care le porți trebuie să lase pielea să respire și să permită excesului de transpirație să se evapore cât mai rapid. Senzația de piele umedă pe corp nu trebuie să persiste timp îndelungat. În acest sens, materialele sintetice sunt recomandate, întrucât se usucă rapid. De cealaltă parte, fibrele naturale, precum bumbacul, protejează pielea sensibilă și împiedică iritațiile și alergiile.
Cum alegi echipamentul sport și care sunt criteriile de care să ții cont atunci când mergi la cumpărături în căutarea lor? Îți oferim câteva ponturi în acest sens și îți prezentăm principalele avantaje și dezavantaje ale bumbacului și ale fibrelor sintetice.
Echipament sportiv din bumbac – avantaje și dezavantaje
Bumbacul este cea mai utilizată fibră naturală în confecționarea hainelor și este preferat în special pentru articolele vestimentare care vin în contact direct cu pielea. Acest tip de material este delicat, oferă confort în timpul purtării, menține și reglează temperature corpului și împierdică apariția alergiilor și a iritațiilor pielii. Un alt avantaj al pieselor din bumbac este calitatea și rezistența îndelungată la spălări și curățări.
Tricoul și treningul din bumbac sunt cele mai căutate piese vestimentare, inclusiv în echipamentele sportive, întrucât fibrele naturale permit pielii să respire. Un alt criteriu în alegerea hainelor este tipul de sport pe care îl practici. Dacă ești în căutarea unui echipament sport pentru alergare în aer liber în sezonul rece, poți alege dintr-o
gamă variată de treninguri dama din bumbac, care să respecte toate caracteristicile necesare confortului tău. În situația în care optezi pentru fitness, pilates sau yoga, ai putea să combini bumbacul cu un material sintetic.
De cealaltă parte, bumbacul are și câteva dezavantaje. Primul este prețul ceva mai mare decât celelalte materiale. În plus, își pierde forma inițială, pantalonii vor face genunchi, iar bluzele vor avea coatele evidențiate. Mai mult, la spălare, trebuie să ai grijă la temperatura apei, altfel riști să se deterioreze.
Echipament sportiv din material sintetic – avantaje și dezavantaje
Cel mai întâlnit material sintetic este poliesterul, un tip de fibră extrem de rezistentă din care sunt confecționate articole vestimentare diverse. Principalul său avantaj este durabilitatea și faptul că se usucă rapid. Hainele sport din poliester nu vor reține apa și sunt recomandate pentru antrenamentele sport intense. Nu vor absorbi transpirația și vei scăpa de disconfortul dat de senzația de piele umedă. Un alt avantaj ce ține de partea estetică este faptul că nu se șifonează și nu face cute. Mai mult, revine rapid la forma inițială, oricât de mult te-ai întinde și ai flexa încheieturile mâinilor și picioarelor.
Poliesterul are, însă, și dezavantaje. Spre deosebire de bumbac, acesta împiedică pielea să respire, motiv pentru care pot apărea iritații, mai ales dacă ai o sensibilitate aparte a pielii.
Indiferent în ce categorie te afli, nu renunța la confortul tău. Alege haine care să îți permită să execuți mișcările cu ușurință, care să fie flexibile și, cel mai important, să nu rămână umede pe tine. În fond, scopul articolelor sport este acela de a permite evaporarea transpirației și de a regla temperatura corpului, indiferent de sportul pe care îl practici. Ambele tipuri de țesături vin cu avantaje și dezavantaje, motiv pentru care trebuie să știi exact ce ți se potrivește, care sunt nevoile tale și cum reacționează pielea și organismul tău după efort. Ideal este să testezi ambele opțiuni de echipamente sportive, din bumbac, din poliester sau combinația dintre cele două, ca mai apoi să poți opta pentru varianta potrivită.
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/persoana-femeie-func%C5%A3ionare-3593657/