marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Cat de des merg romanii la cinematograf, cati bani lasa si ce filme prefera? Islandezii sunt cei mai mari consumatori de cinema din lume

Cifrele statistice de la Consiliul National al Cinematografiei pentru anul 2011 au fost publicate recent. Aflam ca romanii merg din ce in ce mai des la cinematograf si platesc ceva mai mult pe bilet. Aflam ca se dau in vant dupa productiile americane, dar si ca raman inca mult in urma consumului de film din alte tari.

Cat de des merg romanii la cinematograf, cati bani lasa si ce filme prefera? Islandezii sunt cei mai mari consumatori de cinema din lume

 

   Numarul de locuri disponibile in cinematografele romanesti?

   In crestere. De la putin peste 43 mii de locuri in 2007, intr-un ritm constant, am ajuns in 2011 la peste 56 de mii de locuri. Vorbim deci de o crestere de peste 30% in ultimii 4 ani a numarului de locuri in salile de cinema. 

   Numarul de spectatori platitori in cinematografele romanesti?

   In crestere spectaculoasa. De la aproape 3 milioane de spectatori in 2007 am ajuns in 2011 la peste 7 milioane de spectatori. Aproape 150% mai multi spectatori veniti in salturi notabile de la an la an.

    Pretul mediu al unui bilet de intrare in cinematograf?

    In 2007 un bilet mediu costa undeva in jurul a 12 RON, iar de la an la an, acest pret a crescut, ajungand in 2011 la un pic peste 17 RON, un salt de 40% fata de pretul din 2007.

   Asadar vorbim de mai multi spectatori platitori in sala si de un pret mai mare pentru un bilet la film. Pe cale de consecinta inregistram un box-office autohton mai insemnat. Dar cat de insemnat?


   Box-office-ul romanesc?

    In 2007 incasarile totale din biletele in cinematografele romanesti au insemnat peste 34 milioane RON. In 2011 suma stransa se apropie de 125 de milioane RON. Un box-office ingrasat cu 260% in ultimii patru ani. Si totusi…

   Frecventa intrarii in cinematograf raportata la numarul de locuitori?

    Romanul a intrat de 0,38 ori in cinematograf in 2011. Adica din 3 romani unul a ajuns sa intre o data in sala de cinema in 2011. Comparativ cu cele 0,18 ori in 2007 s-ar zice ca suntem din ce in ce mai cinefili, dar o privire scurta pe cifrele altor tari ne aseaza la coada lumii civilizate ca si consum in cinematograf. 

   Cei mai pasionati consumatori de film in cinema sunt… islandezii cu o medie de 5,4 intrari pe cap de locuitor (cifra valabila pentru 2010). Pe locul al doilea se afla locuitorii din Singapore cu 4,5 intrari in medie in cinematograf. Pe locul 3 sosesc australienii - cu o medie de 4,3 intrari pe cap de locuitor, abia pe locul 4 americanii  - cu o medie de 3,9 intrari pe cap de locuitor, si pe pozitia cu numarul 5 irlandezii - cu 3,6 intrari in cinema per locuitor.

   Suntem inca departe si de tarile Europei de Vest. In 2009 Spania era la 2,4 intrari pe cap de locuitor, Germania la 1,81, iar Franta in 2011 ajungea la o cifra record de 3,5 intrari pe cap de locuitor. Ne putem consola cu faptul ca nu suntem atat de departe de vecinii bulgari – si ei la o medie de 0,42 intrari sau turci – cu o medie de 0,53. (cifre valabile pentru 2009).

   Filmele americane bat tot

   In ceea ce priveste gusturile, romanii prefera fara drept de apel filmul american. In 2011 aproape 60% din filmele aduse pe marile ecrane din Romania au fost filme americane, iar peste 92% dintre biletele vandute au fost realizate de aceste filme. Distribuitorii aduc film american pentru ca el e extrem de cautat.

   Volumul de spectatori al filmelor romanesti, europene sau internationale este in declin atat procentual, cat si in valoare absoluta fata de 2010. Filmele romanesti au ajuns cumulat in 2011 la aproximativ 100 de mii de intrari (sub 2% din total), in vreme ce filmele europene au atras insumat putin peste 5% din volumul total de intrari.


 


Ultimele trailere adaugate

Cele mai citite

Tom Hanks spune drama marinarilor capturați de pirații moderni

Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.

Citeste mai mult ►

Modifică setările cookies