2008 a marcat preluarea de catre ICR a organizarii evenimentului cinematografic initiat, in urma cu 12 ani, de Delegatia Comisiei Europene in Romania. 25 de tari – intre care, pentru prima oara, Elvetia – au participat la Festival cu lungmetraje si documentare recente.
Celebrand filmul european in Anul Dialogului Intercultural, tematica Festivalului a fost capacitatea de interactiune intre comunitati si oameni care provin din culturi diferite.
Printre evenimentele Festivalului s-au numarat avanpremiera filmului „Podul de flori” al cineastului roman Thomas Ciulei, intalniri cu regizorii Radu Mihaileanu, ambasador oficial al programului “2008 – Anul Dialogului Intercultural”, Cristian Mungiu, ambasador onorific al Festivalului si autor al spotului de promovare a Festivalului Filmului European, Martin Repka, tanar cineast din Slovacia, prezent la proiectia debutului sau in lungmetrajsi Csaba Bollók, regizorul filmului maghiar “Calatoria Iskai”.
Premiul publicului, sponsorizat de Orange, a fost acordat filmului Konyec (Ungaria, 2006), in regia lui Gabor Rohonyi. Filmul va putea fi vazut in curand intr-o proiectie speciala la sediul Institutului Cultural Roman.
Festivalul Filmului European vine in continuarea proiectelor cinematografice derulate de Institutul Cultural Roman atat in Bucuresti cat si in strainatate – unde, sub egida ICR, s-au desfasurat numeroase festivaluri de film romanesc, iar filme si cineasti romani au participat, cu sprijinul Institutului, la importante evenimente internationale.
Dupa experienta primei editii organizate, Institutul Cultural Roman intentioneaza sa diversifice structura festivalului, in concordanta cu asteptarile publicului cinefil si cu rolul sau de interfata culturala intre Romania si strainatate.
Starurile Colin Firth și Matthew Macfadyen au apărut amândoi în adaptări ale romanului „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen.