marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Cele mai asteptate filme ale lunii martie!

Vine, vine primavara! Daca nu si in termometre, macar in calendare! Calendare insemnate cu X-uri mari si rosii de altfel, pentru a marca lansarea celor mai noi productii marca Hollywood. Lista de filme noi-noute este foarte pestrita si va impaca in mod sigur toate gusturile, de la mic la mare.
 

Cele mai asteptate filme ale lunii martie!

Rango – Animatie / aventura

Cu siguranta unul dintre cele mai asteptate filme ale anului, “Rango” ne prezinta povestea unui cameleon cu mici probleme de adaptare. Aceste dificultati devin insa majore atunci cand simpaticul personaj se trezeste in afara acvariului in care si-a dus traiul pana in acel moment. Gasindu-se intr-un peisaj rupt din Vestul Salbatic, mai exact in orasul “Dust”, Rango este nevoit sa isi infranga temerile si sa traiasca aventura vietii lui, devenind seriful orasului in stil western.

Cameleonul cu probleme existentiale este adus la viata de Johnny Depp, alaturi de regizorul Gore Verbinski si alti actori precum Isla Fisher (“Spargatorii de nunti”/”Wedding Crashers”) sau Abigail Breslin (“Little Miss Sunshine”)



Diary of a Wimpy Kid: Rodrick Rules
– Comedie

Daca l-ati indragit pe Greg, pustiul tocilar care incearca din rasputeri sa fie cool alaturi de prietenul sau supraponderal, aveti motive de bucurie! “Diary of a Wimpy Kid” (ecranizare dupa cartea cu acelasi nume) se intoarce in forta!

Dupa ce, in prima parte, Greg a fost chinuit de colegii si fratele sau, care-l iau constant peste picior, de aceasta data baietelul se confrunta cu parintii sai, putin cam prea binevoitori. Adultii incearca sa-i impace pe cei doi frati si sa-i convinda sa nu se mai comporte ca doi inamici. Doar ca acest lucru nu reuseste decat sa incurce si mai tare viata lui Greg, deja complicata de aparitia unei fete fermecatoare si total neimpresionata de incercarile lui de a o cuceri.



Battle: Los Angeles
– SF

De-a lungul anilor, peste tot in lume au existat oamenil care pot jura ca au vazut OZN-uri. Aceste aparitii erau de natura indoielnica pana in 2011, cand devin o realitate terifianta: Pamantul este atacat de forte misterioase. In timp ce oamenii de peste tot privesc cum marile orase ale lumii se prabusesc, Los Angeles devine ultima sansa de supravieturie a umanitatii.

Asa cum ne-am tot obisnuit de cativa ani (mai ales de la “Avatar” incoace), filmul ne promite efecte speciale cel putin spectaculoase, pe fundalul unui subiect ce preocupa oamenii de zeci de ani: catastrofa ce ameninta cu disparitia rasei umane.


The Adjustment Bureau – Thriller

O altadilema care macina de multa vreme gandurile oamenilor de pretutindeni este: Oare noi ne controlam destinul sau suntem manipulati de forte nevazute? Oare ne putem modela oricum vrem viata sau cineva a facut deja planuri in locul nostru?

In thrillerul “The Adjustment Bureau”, Matt Damon interpreteaza un politician de succes care a reusit sa-si zareasca viitorul cu coada ochiului. Constientizand ca isi doreste altceva, decide sa o regaseasca pe singura femeie care i-a furat inima, urmarind-o pe strazile New York-ului contemporan. Insa o echipa de oameni misteriosi conspira ca cei doi sa stea departe unul de celalalt.


Beastly – Drama / romantic

Fiind un fel de “Frumoasa si Bestia” al zilelor noastre, “Beastly” ne invata cum sa zdrobim carapacea aparentelor si sa privim dincolo de ea, descoperind comorile ascunse din interior.

Kyle (Alex Pettyfer) are tot ce-si poate dori un tanar de varsta sa – farmec, inteligenta, bani si noroc – dar si aroganta venita “la pachet” cu acestea. Hotarat sa isi bata joc de colegii sai mai putin norocosi la loteria genetica o ia in colimator pe Kendra, adepta a stilului gotic. Invitand-o la o petrecere organizata de scoala, tanarul o umileste in cele mai crude moduri. Dorind sa se razbune, fata arunca un blestem asupra lui, condamnandu-l sa se transforme in lucrurile pe care le uraste cel mai mult.

Oripilat de infatisarea sa oribila, Kyle afla de la Kendra ca nu poate scapa decat gasind o persoana care sa-l iubeasca pentru ceea ce este cu adevarat – lucru pe care baiatul il considera imposibil.


Red Riding Hood – Horror/fantastic/mister

Amintind de iubirea imposibila din “Romeo si Julieta”, Valerie (Amanda Seyfried) si Peter (Shiloh Fernandez) planuiesc sa fuga impreuna din satul medieval Daggerhorn, in care traiesc.

Motivul este previzibil: parintii fetei i-au aranjat deja o alta casatorie si nu doresc sub nici o forma sa-l accepte pe iubitul acesteia in familie. Dar lucrurile nu decurg deloc conform planului, luand o intorsatura neprevazuta: fuga este amanata de moartea brutala a surorii Valeriei.

Tragedia este provocata de un varcolac, bestie ce terorizase comunitatea in urma cu ceva ani. Cerand ajutor parintelui Solomon, satenii afla cu stupoare ca monstrul poate lua forma omeneasca si se poate afla printre ei. In timp panica pune stapanire pe oras, Valerie descopera ca are o legatura misterioasa cu varcolacul, transformand-o in momeala perfecta.


Kill the Irishman – Actiune/crima

“Kill the Irishman” este un film bazat pe fapte reale si relateaza viata gangsterului Danny Greene, de la momentele de glorie pana la declin. Danny (Ray Stevenson) porneste un adevarat razboi cu mafia italiana in Cleveland-ul anilor ‘70.

Intorcand armele impotriva camatarului Shondor Birns (Christopher Walken) si legand o alianta cu gangsterul John Nardi (Vincent D’onofrio), Greene decide sa isi ia viata in propriile maini. Acest conflict are ca rezultat devastarea (sau chiar colapsul) gruparilor mafiote din mai multe orase americane, incluzand Kansas City sau Los Angeles.


Sucker Punch – Fantastic/actiune/thriller

Descris de multi drept “Alice in Tara Minunilor cu mitraliere”, putem intelege de ce “Sucker Punch” este atractia lunii pentru fanii filmelor de actiune. Fanii de sex masculin vor fi chiar si mai incantati pentru ca vor avea parte de o portie sanatoasa de forme apetisante si decolteuri. Si asta nu e tot! Fiindca ne-am plictisit de fetele batause pe fundalul marilor orase, filmul ne aduce drept decor un spital de psihiatrie plus o lume fantastica (impanata cu dragoni si alte creaturi supranaturale)

Dupa moartea mamei sale, Babydoll este inchisa de tatal sau intr-un sanatoriu. Visele raman singurul ei refugiu din calea realitatii traumatizante si incet-incet fata invata sa-si foloseasca imaginatia pentru a gasi o cale de scapare. Determinata sa lupte pentru libertatea ei, Baby se aliaza cu alte patru fete tinere in aceeasi situatie - Rocket (Jena Malone), Blondie (Vanessa Hudgens), Amber (Jamie Chung) si Sweet Pea (Abbie Cornish) – ca sa scape cei care le tineau captive. Conduse de protagonista, ele se lanseaza intr-un razboi fantastic impotriva unor inamici precum samurai sau soparle, avand la dispozitie un arsenal virtual si sfidand limitele dintre cele doua dimensiuni.


Ultimele trailere adaugate

Cele mai citite

Tom Hanks spune drama marinarilor capturați de pirații moderni

Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.

Citeste mai mult ►

Modifică setările cookies