Britanicul Leslie Phillips și americanul Kevin Conroy au murit la o diferență de câteva zile unul de altul.
Săptămână tristă pentru cinematografia internațională, cu două pierderi notabile.
Veteranul actor britanic Leslie Phillips, cunoscut pentru rolurile interpretate în seria de filme de comedie „Carry On“ şi în trei pelicule din franciza „Harry Potter“, unde a fost vocea pălăriei vorbitoare „Sorting Hat“, a murit la vârsta de 98 de ani. Phillips a încetat din viață luni, 7 noiembrie, „împăcat şi în timp ce dormea“.„Am pierdut un om minunat, iar publicul a pierdut un showman cu adevărat mare. Era o comoară națională. Oamenii îl iubeau. Era înconjurat de mulțimi oriunde mergea”, a spus soția sa, Zara Carr.
Leslie Phillips, un actor de comedie care interpreta adeseori rolurile unor gentlemeni englezi cu dicţie perfectă, a debutat cu un rol minor în filmul „Lassie from Lancashire“ din 1938 şi şi-a construit apoi o carieră de succes în teatru, cinematografie şi radio. Cu peste 200 de filme la activ, Leslie Phillips a primit şi o nominalizare la premiile BAFTA pentru rolul dramatic interpretat în filmul „Venus“ din 2006.
Câteva zile mai târziu, aflam și de trecerea în neființă a lui Kevin Conroy, decedat pe 11 noiembrie, la scurt timp după ce a fost diagnosticat cu cancer. El era cunoscut drept vocea din spatele super-eroului Batman în diverse medii, începând cu seria de televiziune din anii 1990 Warner Bros. „Batman: The Animated Series“, precum și alte seriale TV și lungmetraje din Universul animat DC.: „Comunitatea de voiceover a pierdut un gigant. Sunt complet devastat, deoarece am lucrat cu el timp de peste 25 de ani“, a declarat pentru BBC agentul său, Steven Neibert.