Diane Lane o va interpreta pe Hillary Clinton intr-un serial produs de NBC
313
0
29 iulie 2013 14:09
Televiziunile americane CNN si NBC au renuntat la proiectele lor de filme despre fosta prima doamna a Statelor Unite si fost Secretar de Stat, Hillary Clinton, care este considerata un posibil candidat la alegerile prezidentiale americane din 2016.
Regizorul Charles Ferguson, care lucra la un documentar pentru CNN, a anuntat luni pe blogul publicatiei Huffington Post ca presiunile alesilor democrati si republicani au fost prea puternice.
"Atunci cand am contactat o serie de oameni pentru a-i intervieva, nimeni, dar absolut nimeni, nu a fost interesat sa ma ajute sa fac acest film", a explicat el.
"Niciun democrat, niciun republican - si cu siguranta nimeni care lucreaza cu familia Clinton - nu doreste sa aiba acces la familia Clinton, sau viseaza la o pozitie in administratia Hillary Clinton (...). Dupa ce am contactat mai mult de 100 de persoane, doua dintre ele, care nu aveau nicio legatura cu doamna Clinton, au fost de acord sa le intervievez cu chipul descoperit, dar eu banuiesc ca ar putea sa se dezica de ce au spus", a scris Charles Ferguson.
Charles Ferguson spune ca incepuse sa faca un film "ambitios, controversat si foarte vizibil", care sa fie independent si echitabil, despre fosta conducatoare a diplomatiei americane.
Dupa parerea sa, Hillary Clinton nu a cooperat la acest proiect si anumiti democrati erau ingrijorati ca ar putea fi vorba despre un film promotional. Republicanii au afirmat ca filmul ar face campanie pentru Hillary Clinton, care ar putea sa isi depuna candidatura pentru Casa Alba in 2016.
"Niciun partid politic nu voia ca filmul sa se faca", a declarat, in concluzie, Charles Ferguson.
"Dupa o dureroasa perioada de gandire, am decis ca nu puteam sa regizez un film de care sa fiu mandru. Acesta este motivul pentru care am renuntat la proiect, nu din cauza presiunilor de la CNN, ci dimpotriva", a adaugat cineastul.
"Este o victorie pentru familia Clinton si pentru partide, care au devenit in zilele noastre masini de facut bani. Dar nu cred ca este o victorie pentru mass-media sau pentru poporul american", a mai spus el.
Charles Ferguson este cunoscut pentru documentarul sau din 2010 "Inside Job", o privire critica asupra operatiunilor de pe Wall Street care au generat criza financiara din 2008. Acest film a castigat premiul Oscar pentru cel mai bun documentar in 2011. Un alt documentar produs si regizat anterior de Charles Ferguson, intitulat "No End in Sight: The American Occupation of Iraq", a castigat multe trofee in circuitul festivalier international.
La scurt timp dupa declaratiile facute de Charles Ferguson, NBC a anuntat, la randul sau, ca renunta la miniseria despre Hillary Clinton pe care o avea in pregatire. In aceasta miniserie TV, rolul fostei prime doamne a Americii urma sa fie interpretat de actrita Diane Lane.
"Dupa ce am trecut in revista si am stabilit prioritati printre filmele si miniseriile noastre in pregatire, am decis sa renuntam la miniseria despre Hillary Clinton", au anuntat reprezentantii NBC intr-un comunicat de presa, fara sa ofere alte precizari.
Totusi, un proiect a ramas inca in dezvoltare: acela al unei biografii despre anii de tinerete ai fostei prime doamne. Intitulat "Rodham", numele de fata al doamnei Clinton, acest film ar trebui sa fie regizat de cineastul James Ponsoldt, autorul filmului independent "The Spectacular Now".
La inceputul anului, alesii republicani au amenintat ca vor impiedica televiziunile sa difuzeze dezbaterile de la alegerile primare americane, daca vor difuza documentare despre Hillary Clinton.
Hillary Clinton nu a spus niciodata ca va candida in 2016, dar reactia republicanilor, cu mai bine de trei ani inainte de alegerile prezidentiale din tara lor, arata nervozitatea Partidului Conservator fata de o eventuala candidatura a lui Hillary Clinton, care a pierdut la mustata in fata lui Barack Obama, in 2008, dreptul de a candida la prezidentiale din partea democratilor.
Sursa: Mediafax.ro
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.