Aflat pentru a doua oară în țara noastră, starul hollywoodian nu a venit să filmeze, ci să doneze în beneficiul copiilor, vizitând șantierul noii Clinici de Psihiatrie Pediatrică de la Obregia.
Nu e ușor să convingi un star de talia lui
Cuba Gooding Jr. să accepte o invitație. Cu atât mai puțin, să-l implici într-un caz social. Și totuși, starul din
„Jerry Maguire” a dat curs invitației lansate de
Codin Maticiuc, Președintele Fundației Metropolis și inițiatorul campaniei
„Spitale Publice din Bani Privați”, un proiect ambițios care își propune să aducă schimbări reale în sistemul medical din România. Și iată-l sosind la București și vizitând, cu toată presa adunată, șantierul noii Clinici de Psihiatrie Pediatrică de la Obregia.

„Apreciez profund această vizită din partea domnului Cuba Gooding Jr. Sunt profund onorat”, a spus Codin Maticiuc în fața camerelor. „Sunt un mare fan, un mare fan. Îl cunosc de vreo 10-11 ani. Ne-am întâlnit la Miami de câteva ori. Dar apreciez profund vizita lui, pentru că încercăm să construim aici un spital pediatric. Un spital psihiatric pediatric, care costă 16,5 milioane de euro, iar noi avem doar 6 milioane, așa că orice fel de conștientizare, orice fel de lucru, este profund apreciat. Vă mulțumesc că ați venit, vă mulțumesc că sunteți aici și că ne susțineți”.
La rândul său, actorul s-a arătat impresionat de inițiativele românilor: „
Este o onoare să fiu aici, la București, în România. Ultima dată am fost aici cu Dolph Lundgren, filmând «One in the Chamber», în 2011. Și am văzut umanitatea oamenilor, tineri și bătrâni. Am văzut că românii sunt deschiși, calzi și prietenoși”, a spus Cuba Gooding Jr.

„Nu suntem nimic fără viitorul nostru. Așa că, atunci când am auzit că el (Codin Maticiuc – n.r.) construiește clinica și a strâns aproape patru milioane de dolari, dar avea nevoie de șaisprezece milioane, am spus: «Well, show me the money, show me the baby!» («Ei bine, arată-mi banii, arată-mi copilul!»). De aceea sunt aici, sperând să luminez puțin acest proiect și să spun: «Arată-mi ce trebuie să facem pentru copii». Pentru că, indiferent de țară, există o mulțime de lucruri rele pe care le face internetul, dar una dintre binecuvântările pe care le-a adus internetul este să ne unească într-o națiune mondială. Așa că acum poți fi un băiețel în cartierul South Central sau un băiețel în București, România, amândoi aveți un loc unde să dormiți sau să faceți duș. Și acum, el (Codin Maticiuc – n.r.) oferă un refugiu sigur pentru copii. Și cred că este un lucru frumos”.
Cuba Gooding Jr. a făcut, cu această ocazie, un tur de forță în București, după un program stabilit de organizatorii Oana și Eduard Irimia, care i-au propus să participe la mai multe evenimente desfășurate sub egida
I Success, platforma internațională dedicată excelenței, networkingului și impactului social. Așa se face că actorul a ajuns să viziteze Senatul, dar și să petreacă alături de mondenitățile de la București.

FOTO: Facebook