Nonconformista, neindemanatica, stridenta, dar mereu bine intentionata si plina de farmec, “Dadaca” vine din 14 martie, in fiecare zi de la ora 20.00, la Pro Cinema.
Fran Fine, o vanzatoare ambulanta de cosmetice ajunge din voia intamplarii dadaca in casa lui Maxwell Sheffield, un gentleman britanic si intepat. Viata domnului Sheffield si a celor trei copii ai sai capata culoare atunci cand dadaca sexy si plina de viata le calca pragul.
Serialul creat si produs de Fran Drescher si de sotul ei de atunci, Peter Marc Jacobson, a fost inspirat in mare parte chiar din viata personala a actritei. Ideea pentru serial i-a venit lui Fran in timp ce-si vizita un prieten englez si conservator la Londra. In urma unui tur la cumparaturi cu fiica acestuia, in care cele doua s-au distrat teribil in incursiunea lor prin magazinele londoneze, desi si-au dat seama ca nu se potrivesc deloc la gusturi, Fran s-a gandit ca din experienta lor ar putea iesi o comedie spumoasa. Ulterior, in timpul unui zbor Los-Angeles – Paris, Fran l-a intalnit in avion pe Jeff Saganski, presedintele corporatiei CBS, caruia i-a facut pe loc propunerea pentru “
Dadaca”. Postul de televiziune a primit cu bratele deschise proiectul, iar in scurt timp “
Dadaca” a devenit unul dintre cele mai populare seriale de comedie.
“Strategia mea de afaceri era sa facem un show care sa-mi puna in valoare talentul, atat ca scenarista, cat si ca actrita”, spunea Fran Drescher intr-un interviu, fara pic de modestie, dar cu mult simt al umorului.
Majoritatea personajelor sunt inspirate din familia lui Fran, sau din randul prietenilor acesteia. Parintii dadacei Fran Fine, Morty si Sylvia, sau bunica Yetta poarta chiar numele rudelor reale ale lui Fran Drescher. Desi mai toate scenele se petrec in jurul acelorasi personaje (dadaca Fran Fine, compozitorul britanic de piese pe Broadway, cei trei copii ai acestuia, Maggie, Brighton si Grace, sarcasticul majordom Niles si partenera de afaceri a domnului Sheffield, C.C. Babcock), serialul “
Dadaca” s-a bucurat de aparitiile episodice ale unor mari artisti ai filmului, muzicii, sau micului ecran. Ray Charles, Bette Midler, Elizabeth Taylor, Jay Leno, Donald Trump, Celine Dion, Elton John, Coolio, Whoopi Goldberg si Pamela Anderson sunt doar cateva dintre vedetele care au trecut pragul platourilor de filmare de la “
Dadaca”.
“
Dadaca” a fost de 13 ori nominalizata la premiile Emmy, iar Fran Drescher a primit doua nominalizari la Globurile de Aur la categoria “Cea mai buna actrita intr-un serial de televiziune”.