marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Documentare Arte si BBC despre Europa Est, vineri si sambata, la Astra Film Fest

"Low Cost -100 euro", de Nora Agapi si St
Documentare Arte si BBC despre Europa Est, vineri si sambata, la Astra Film Fest

Posturile de televiziune Arte si BBC vor proiecta programe speciale, la Astra Film Fest (22-28 octombrie), alcatuite dintr-o selectie a documentarelor produse in ultimele decenii. Primul documentar romanesc despre globalizare "Low Cost- 110 euro", ce prezinta intalnirea dintre un grup de muncitoare frantuzoaice, mutate de patron in Romania si angajatele de la Fabrica Medias, va fi prezentat, vineri. Filmului a fost realizat de Nora Agapi si Stphane Luon pentru televiziunea Arte.


In aceeasi zi, vor mai rula la Sibiu alte trei documentare produse de Arte: "Centrul", realizat de cineastul polonez Stanislav Mucha, un film despre centrul geografic al Europei, situat probabil intre Capul Nord, Grecia, Portugalia si Rusia; "Gigi, Monica et Bianca", realizat de Yasmina Abdellaoui si Benoit Dervaux, despre destinul a doi copii fara casa, viitori parinti, Gigi (17 ani), si Monica (15 ani) si "Familia Lapirov pleaca spre Vest", care reda povestea regizorului Jean-Luc Lon care insoteste o familie de evrei din Rusia de-a lungul calatoriei lor spre Vest pina la Los Angeles.


Sambata, vor rula la Astra Film Festival, in cadrul programului special, trei documentare realizate de BBC: "Sfarsitul Iugoslaviei. Partea I- Nationalismul", semnat de Angus Maqueen si Paul Mitchell, documentar ce prezinta povestea din interior a conflictului din fosta Iugoslavie, relatata de toti liderii statelor rivale; "Crima si iertare", de Melissa Llewelyn-Davies, prima parte a unei trilogii despre dramele a trei natiuni din regiunea Kosovo si "De la Moscova la Pietushki", de Pawel Pawlikowski, alta productie BBC prezentata la Sibiu, film care evoca romanul cu acelasi nume, despre Yerefevev, supravietuitorul unui cancer la gat care nevoie de asistenta mecanica pentru a vorbi.


Cea de-a noua editie a Festivalului International de film documentar Astra Film Fest aduce la Sibiu peste 70 de premiere nationale si internationale. Astra Film promoveaza productia de film de non-fictiune de calitate in Romania si in regiune. Festivalul este organizat de Studioul de film Astra si de Fundatia Astra Film.


Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies