Festivalul International de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, intre 13 si 17 iunie, cu 50 de filme si o serie de evenimente conexe care vor transforma orasul, pentru cateva zile, in capitala filmului.
Cu fiecare editie, TIFF Sibiu devine un eveniment tot mai complex, adaugand in agenda sa proiectii de film cu acompaniament live, locatii inedite, invitati de marca, seri tematice, filme-eveniment, titluri in premiera nationala. Totodata, festivalul isi contureaza, pe an ce trece, o identitate proprie, ca manifestare a tuturor artelor si a felului in care ele sunt reflectate in film.
Patru documentare in premiera absoluta in Romania, toate avand in centru personalitati din lumea artei, le-au fost rezervate spectatorilor din Sibiu. Doua dintre ele vin direct de la Cannes: „Woody Allen: A Documentary”, in regia lui Robert Weide, proiectat zilele acestea in sectiunea Cannes Classics, si „Roman Polanski: A Film Memoir”, de Laurent Bouzereau, care are parte de o proiectie speciala in prestigiosul festival.
„Woody Allen: A Documentary” este o ocazie unica de a arunca o privire in viata personala si profesionala a unuia dintre cei mai mari cineasti contemporani. Recunoscut pentru discretia sa, Woody Allen a acceptat in cele din urma o camera de filmat in ritualul sau cotidian, recapituland cele cateva decenii in care a scris, regizat si produs filme. Printre cei care vorbesc despre Allen, in film, se numara Penelope Cruz, Sean Penn, Martin Scorsese, Larry David, Diane Keaton.
Un traseu la fel de interesant, presarat insa cu mai multe controverse, l-a avut un alt mare nume al cinematografiei. „Roman Polanski: A Film Memoir”, de Laurent Bouzereau, este proiectul surpriza pe care Polanski l-a anuntat dupa iesirea sa din arest la domiciliu, in Elvetia. Interviul a fost inregistrat in cele cateva luni de arest si porneste de la copilaria cineastului intr-un ghetou din Cracovia, trecand prin cariera in Franta si SUA, tragedia mortii sotiei sale, Sharon Tate, si acuzatia de abuz sexual care il urmareste si astazi. Conversatiile sunt ilustrate cu secvente din filmele lui Polanski, imagini surprinse de televiziuni, articole din ziare si fotografii din colectia personala.
In premiera la TIFF Sibiu va fi proiectat si „George Harrison: Living in the Material World”, de Martin Scorsese. Regizorului i-a fost acordat accesul, pentru prima data, la o arhiva video a familiei fostului membru al formatiei Beatles. Alternand imaginile inedite cu interviuri si secvente din concerte, filmul reface traseul lui George Harrison, de la originile sale muzicale din Liverpool, pana la faima dobandita alaturi de trupa si activitatea sa filantropica, dar si de cineast. Documentarul include interviuri cu Paul McCartney si Ringo Starr, Eric Clapton, Yoko Ono, Phil Spector.
„Marina Abramovic – The Artist is Present”, de Matthew Akers, este un experiment la intersectia dintre cinema si arta contemporana. Prezentat la Festivalul de la Berlin, anul acesta, unde a obtinut Premiul Publicului, in sectiunea Panorama, filmul este un making of al unei expozitii realizate de Marina Abramovic la MoMA din New York. Expozitia trebuia sa fie o retrospectiva a operei renumitei artiste de origine iugoslava, insa, atunci cand curatorul a propus numele The Artist is Present, artista a realizat ca ea nu trebuie sa lipseasca, fizic, din galerie. Interactiunea ei cu vizitatorii muzeului, surprinsa in film, este un spectacol unic.
Filmul romanesc va ocupa un loc special la TIFF Sibiu 2012. Debutul cinematografic al lui Silviu Purcarete, „Undeva la Palilula”, pelicula lui Tudor Giurgiu, „Despre oameni si melci”, prezentata in avanpremiera, „Crulic – drumul spre dincolo”, lungmetrajul de animatie al Ancai Damian inspirat de cazul real al romanului decedat intr-o inchisoare din Polonia, „Toata lumea din familia noastra”, in regia lui Radu Jude, si pelicula lui Adrian Sitaru, „Din dragoste, cu cele mai bune intentii”, sunt doar cateva dintre propunerile editiei.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.