marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Dragostea triumfa si la Oscar 2013: Amour numit cel mai bun film strain al anului. Cum s-a nascut primul film premiat cu Oscar din cariera lui Michael Haneke

Probabil cel mai intim si greu de urmarit film din cursa pentru Oscar 2013, Amour, al regizorului austriac Michael Haneke a luat statueta Oscar pentru cel mai bun film strain din 2012.  Asta dupa ce, cu o seara in urma, a triumfat si la premiile Cesar unde a obtinut titlul de cea mai buna pelicula.

Dragostea triumfa si la Oscar 2013: Amour numit cel mai bun film strain al anului. Cum s-a nascut primul film premiat cu Oscar din cariera lui Michael Haneke

 

"Multumesc pentru aceasta onoare. Le multumesc producatorilor mei si echipei mele, sotiei mele, ea ma sustine de 30 de ani. Va multumesc tuturor si celor doi actori fara de care eu nu eram azi aici, Emmanuelle Riva si Jean-Louis Trintignant" a spus regizorul austriac, aflat la primul sau film premiat cu Oscar.

 

Amour, poate cel mai deprimant si emotionant film din acest an, asa cum l-au numit aproape la unison criticii britanici si americani, aduce in fata drama unui cuplu de octogenari a carui relatie indelungata e pusa la incercare atunci cand femeia ramane paralizata. Regizorul austriac este cunoscut pentru stilul sau riguros, descris adesea ca fiind deprimant scrie Hollywood Reporter care dezvaluie cum a devenit acest film realitate.

 

Michael Haneke a fost premiat pentru The Piano Teacher (2001) povestea unei obsesii sexuale, pentru Cache  (2005), o explorare a voyeurismului, in 2009 a luat Palme d'Or pentru The White Ribbon, un studiu asupra terorismului intr-un sat german inainte de Primul Razboi Mondial. Amour este la fel de lipsit de compromisuri ca celelalte filme ale sale, insa exprima si o tristete blanda cu declinul unui cuplu interpretat de Jean-Louis Trintignant si Emmanuelle Riva.



Un film sobru si crud, in acelasi timp tandru si emotionat despre iubire, imbatranire si moarte, Amour a castigat si inimile juratilor de la Cannes, care i-au acordat anul acesta Palme d’Or. Mai usor de digerat fata de celelalte filme ale sale, Amour este insa poate cel mai personal pentru regizorul austriac. Amour a obtinut saptamana trecuta 5 premii la categorii importante la Cesar din 10 nominalizari: cel mai bun film al anului, iar Emmanuelle Riva si Jean-Louis Trintignant, actorii princiali din film, au fost desemnati cei mai bun actori ai anului.



Cum s-a nascut Amour?
  "Am avut o ruda pe care am iubit-o mult si am fost nevoit sa vad cat a suferit" a povestit cineastul in varsta de 70 de ani despre o matusa care a suferit de reumatism cronic din cauza caruia si-a luat viata. Dupa ce a terminat munca la White Ribbon, regizorul si scenaristul s-a imbarcat intr-o calatorie de 3 luni de cerceratare despre victimele infarctelor, de consultare a medicilor si de participare la sedinte de logopedie pentru a scrie povestea unui cuplu in varsta care are de infruntat moartea.
 

Regizorul a avut de infruntat doua mari probleme: tema filmului si distributia. Povestea lui Haneke are in centru doi batrani de 80 de ani. "In societatea noastra, asta este un tabu inca" a declarat producatoarea filmului - Margaret Menegoz. "Poate ca Haneke este unul dintre cei mai importanti regizori in activitate de astazi, insa un partener ne-a spus << Uitati de asta, nu ar trebui sa aratati oameni batrani.>>"

 
 
Michael Haneke creeaza o atmosfera intima, aproape tot filmul este in intregime filmat in apartamentul celor doi. Cadrele lungi, camera fixata pe chipul celor doi ofera o senzatie unica de realism si iti creeaza impresia unei povesti autentice, realiste si credibile. Apartamentul simbolizeaza lumea celor doi, pentru care lumea exterioara nu mai are insemnatate. Dupa o dragoste de jumatate de secol, lumea lor e doar cea care mai conteaza.
 


 

Rolul sotului Georges a fost scris special pentru francezul Jean-Louis Trintignant, in varsta de 81 de ani. Acesta este cunoscut printre altele si pentru rolul din filmul lui Bernardo Bertolucci - The Conformist. "Nu stiu niciun alt actor care emana atata caldura sufleteasca cum o face el. Iar acest lucru a fost o parte importanta din scenariu", a declarat Haneke. Jean-Louis Trintignant se retrasese din cariera de actor asa ca a refuzat rolul la inceput. Haneke a dezvaluit ca nici nu concepea sa faca acest film fara el si ca Amour nu ar fi devenit realitate daca nu ar fi reusit sa-l convinga.
 

Pentru rolul lui Anne, sotia lui Georges, care sufera un infarct la inceputul filmului si al carei declin dureros este motorul povestii a fost nevoie de mai multa munca. Dupa mai multe teste si auditii Haneke a ales-o pe frantuzoaica Emmanuelle Riva, in varsta de 85 de ani.  Riva s-a bucurat de o cariera de peste 60 de ani in Franta si ramane cunoscuta cel mai mult pentru rolul din filmul lui Alain Resnais - Hiroshima Mon Amour, unde interpreta o actrita ce are o aventura in timp ce filma un film anti razboi in Japonia.

 
Amour a avut un buget de 9.4 milioane de $ si a facut incasari mondiale de 17.2 milioane $. Cu acesti actori si cu un buget  din care 70 % a fost asigurat de studiourile Les Films du Losang, filmul a inceput productia in Paris, in 2011. Obsedat de detalii, Haneke a construit un scump apartament parizian intr-un studiou unde s-a ocupat de fiecare aspect al productiei. Filmul ruleaza in aceasta perioada si in cinematografele din Romania.     


 

 
 

Galerie foto

Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies