"Politica a interferat tot mai mult si mai des cu felul in care functioneaza Festivalului de film de la Cannes", a declarat regizorul Emir Kusturica, dupa ce organizatorii au respins inscrierea celui mai recent film al sau in competitie pe motiv ca a depasit termenul limita stabilit de organizatori, scrie The Hollywood Reporter.
De doua ori castigator al prestigiosului premiu al Festivalului de la Cannes, in 1985 si in 1995, Kusturica a precizat ca cel mai recent film al sau, ''On the Milky Road'', a fost respins din cauza pozitiilor sale publice fata de Rusia si Vladimir Putin.
Emir Kusturica a recunoscut ca a trimis filmul la o zi dupa termenul admis pentru inscrierea in festival, dar a adaugat ca in anii trecuti s-a intamplat la fel si nu au fost probleme la inscriere. ''De aceasta data termenul limita a fost pur si simplu justificarea gasita'', a spus Kusturica, adaugand: ''Am suspiciuni ca cineva a dat ordin ca filmul meu sa nu fie acceptat'', conform The Hollywood Reporter.
Saptamana trecuta, Kusturica a sustinut un concert la Paris cu ansamblul sau No Smoking Orchestra, interpretand in deschidere imnul de stat al Rusiei. In ultimii ani regizorul si-a exprimat in repetate randuri sprijinul fata de Putin si politica Kremlinului fata de Ucraina. Anul trecut i s-a interzis intrarea in Ucraina, unde urma sa sustina un concert cu formatia sa. Filmul ''On the Milky Road'', care-i are in distributie printre altii pe Monica Bellucci si pe Kusturica, va avea premiera in Rusia la festivalul Bridge of Arts din luna august.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.