Roma, Orasul Etern. Roma incarcata de istorie, Roma moderna, Roma … lui Fellini. In editia de sambata, 11 octombrie, a emisiunii “CineTePrinde”, difuzata incepand cu ora 23:15, Cristian Tudor Popescu va invita la Pro Cinema sa faceti o incursiune in fascinanta Roma avandu-l ca ghid pe Federico Fellini, regizor nominalizat de doisprezece ori la premiul Oscar si castigator al premiului Academiei americane de film pentru intreaga cariera.
“Roma” lui Fellini este o oda pe care marele regizor o aduce Orasului etern, singurul in care a putut crea de-a lungul vietii sale. Federico Fellini joaca si regizeaza acest film in care prezinta evolutia sa in viata si cinematografie. Nominalizat la premiile Bafta si Globul de Aur si cistigator al marelui premiu de la Cannes, “Roma” nu este un film documentar.
Eseul cinematografic al lui Fellini juxtapune imaginea Romei antice cu cea a Romei moderne, regizorul imaginindu-si orasul antic invadat de noutatile tehnice ale anilor ’70. Impresionantul portret al legendarului oras este realizat chiar prin ochii unuia dintre cei mai faimosi reprezentanti ai cetatii. Filmul cvasiautobiografic urmareste venirea lui Fellini de la Rimini la Roma, in timpul regimului Mussolini, nelipsind nici scene din perioada moderna (un ambuteiaj pe autodtrada, viata de noapte, o memorabila prezentare de moda in stil ... ecleziastic).
Satirizarea bisericii catolice si a variatelor forme de guvernare care au marcat istoria Romei nu lipsesc din pelicula lui Fellini.
“Roma” lui Fellini este intr-adevar povestea unui oras. Insa acesta este doar punctul de pornire. Este, de asemenea, o fantezie lirica, o incursiune in timpuri ale amintirilor si in cele prezente, dar mai ales, este povestea unui artist – Federico Fellini.
Actorul de la Hollywood vine des în România, unde și-a făcut și prieteni, iar acum se află din nou aici, cu un alt proiect.