Nu-i lucru ușor să fii copilul a două staruri internaționale, precum Johnny Depp și Vanessa Paradis. Și chiar dacă natura te-a înzestrat cu trăsături frumoase și talent, mereu trebuie să demonstrezi că nu ești doar un copil norocos și cu anumite uși deschise.
Asta pare să simtă și Lily-Rose Depp, care a acceptat chiar un rol în care e departe de a-și etala frumusețea proverbială, atât de adulată pe catwalk, doar pentru a-și demonstra valoarea și pe ecrane.
Actrița în vârstă de 26 de ani a fost fotografiată recent pe platoul de filmare din Anglia al filmului său, „Werwulf”, purtând un costum din lână groasă și ceea ce părea a fi proteze faciale. Capul ei era înfășurat în haine largi, făcând-o de nerecunoscut față de rolurile sale anterioare din filmul „Nosferatu” de anul trecut și din serialul HBO din 2023, The Idol.
„Werwulf” marchează a doua colaborare consecutivă a lui Lilly-Rose Depp cu scenaristul și regizorul Robert Eggers, cunoscut pentru realizarea de filme de groază și thriller fidele perioadei istorice, precum „The Witch”, „The Northman” și „The Lighthouse”. Din distribuția noului film fac parte și Aaron Taylor-Johnson și Willem Dafoe, care au fost fotografiați pe platoul de filmare cu bărbi mari. Ralph Ineson și Simon McBurney, care au jucat alături de Depp, Taylor-Johnson și Dafoe în „Nosferatu”, vor juca și în acest film.
„The Hollywood Reporter” a dezvăluit că filmul se petrece în Anglia secolului al XIII-lea, citând surse. THR a mai raportat că scenariul filmului Werwulf „conține dialoguri fidele perioadei respective și include traduceri și adnotări pentru cei care nu cunosc limba engleză veche”.Actrița are în lucru mai multe filme în afară de „Werwulf”, inclusiv un film intitulat „Alpha Gang”, în care va juca alături de Chris Pine, Kelvin Harrison Jr., Cate Blanchett, Léa Seydoux, Dave Bautista și Riley Keough.
„Ultimul Vermeer”/„The Last Vermeer” este povestea nebunească, dar adevărată, a unui erou popular olandez care a înșelat naziștii cu milioane de dolari, vânzându-le tablouri false.