Festivalul de Film Istoric Rasnov desfasoara prima sa editie in perioada 4-6 septembrie 200, in al treilea centru istoric din Romania, Cetatea Rasnov.
Trei zile de filme istorice vechi si noi, expozitii si lansari de carte pe teme istorice, condimentate de un seminar pe tema Cetatii ca patrimoniu in pericol si o petrecere intr-o hala industriala, aduc Rasnovului o binemeritata atentie.
FFIR-ul te duce in vechile locatii de filmare, insotit de actori si regizori pe care ti-i aducem aproape ca sa te incante cu povestile si cu peripetiile fiecarui „Motor!”, cu incasarile uriase pe care filmul romanesc, intr-o era a industrializarii hollywoodiene, nu reuseste sa le mai atinga.
Poti sa vorbesti dupa NEMURITORII si MIHAI VITEAZUL cu Sergiu Nicolaescu despre primele filme romanesti care au infruntat cenzura si despre cum se manuiau mii de figuranti fara walkie-talkie, poti afla secretele cascadorilor si improvizatiile fiecarui foc de arma.
Victor Rebengiuc si Mariana Mihut iti povestesc despre cum a fost prima iesire a Romaniei la Cannes si cum – desi nu exista PR, impresar, outdoor-uri, flyere, nici macar afise – PADUREA SPANZURATILOR a obtinut in 1966 primul mare premiu international, Cannes, pentru cinematografia romaneasca.
Vei revedea cetatea Rasnov in COLUMNA, DACII si te invitam sa arunci o privire spre noile geamuri termopan si spre temelia unei biserici catolice care nu apartine niciunui timp istoric. O sa te indemnam sa observi si sa iti expui parerea despre oameni care nu sfintesc locurile prin care trec.
FFIR-ul face un nod cinematografic si pentru a marca 20 de ani de la cea pe care o numim Revolutie – melancolii trezite de CUM MI-AM PETRECUT SFARSITUL LUMII, raspunsuri la intrebari retorice cu A FOST SAU N-A FOST si o numaratoare inversa cu 4 LUNI, 3 SAPTAMANI SI 2 ZILE … fericiri aduse de Cannes si zambete constientizate sau nu cu gandul la vremuri apuse.
Si numeri invers, dar nu pentru ca FFIR-ul se termina, ci pentru ca iti pregatim o petrecere. O petrecere la care intri doar cu cartea de identitate daca esti decretel sau cu un obiect care sa aminteasca de perioada comunista, daca nu ai avut „sansa” istorica de a defini o generatie.
Obiectul-bilet-de-intrare va fi privit ca o donatie facuta de tine pentru un muzeu al comunismului pe care dorim sa il deschidem cu aceasta ocazie.
Intr-o hala industriala – dezafectata bineinteles - vei petrece comunist pana in zori.
In cea de-a treia zi, FFIR-ul va prezenta documentarele cu teme controversate ale comunismului si ale revolutiei din decembrie.
DECRETEII, VIDEOGRAME ale unor anonimi DINTR-O REVOLUTIE, MARELE JAF COMUNIST, Europa Libera si provocatorul ei RAZBOI PE CALEA UNDELOR vor incheia Festivalul de Film Istoric Rasnov si un week-end in care Cetatea Rasnovului devine o alternativa de preferat cotidianului imediat.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.