Tensiunea pune stapanire pe micul ecran incepand de luni, 24 ianuarie, de la 00:00, cand Pro Tv difuzeaza primul episod al serialului "Flashpoint", care demonstreaza pe deplin ca, intr-adevar, totul se poate schimba intr-o secunda.
Actiunea serialului surprinde o echipa de politisti care infrunta zi de zi tensiuni greu de imaginat, deoarece misiunile lor nu sunt niciodata simple, cu atat mai putin previzibile, de la salvarea ostacilor pana la dezamorsarea bombelor.
Dincolo de echipamentele deosebit de performante, intuitia si cuvintele reprezinta arsenalul pe care ei il pretuiesc cel mai mult. Asta pentru ca exista un moment ideal pentru a negocia si pentru ca, uneori, solutia nu sta in apelul la forta. Insa toate aceste experiente la limita dintre viata si moarte fac ca unii ofiteri sa aiba un bagaj emotional greu de dus si chiar sa sufere de tulburari psihice, precum stresul posttraumatic. Tocmai pentru ca serialul vrea sa redea cat mai veridic cu putinta aceste aspecte delicate, producatorii au colaborat indeaproape cu cei din Emergency Task Force, o divizie a Politiei din Toronto care se confrunta cu situatiile surprinse in serial.
Majoritatea actorilor din "Flashpoint" sunt de origine canadiana, mai putin Amy Jo Johnson. Actrita de origine americana a acceptat sa joace in serial desi aflase deja ca este insarcinata cu primul ei copil. Dupa "Tandem de soc" ("Due South", 1994), "Flashpoint" este primul serial canadian difuzat in prime time de un post de televiziune american, respectiv de CBS. Este, de asemenea, primul serial canadian difuzat de un mare post din SUA a carui actiune se petrece exclusiv in Canada. Productia a avut priza la publicul american, primul sezon fiind urmarit de 7.61 milioane de telespectatori, iar cel de-al doilea de 9.11 milioane.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.