Sylvester Stallone si-a condus fiul pe ultimul drum. La o saptamana dupa drama care s-a abatut asupra familiei, actorul a participat ieri la funeraliile lui Sage Stallone.
Ceremonia de comemorare a avut loc in Brentwood, Los Angeles, ceremonie la care au participat cele mai apropiate rude si cunoscuti ai familiei, dar si cativa fani ai lui Sylvester care au afisat pe marginea strazii mai multe mesaje de sustinere pentru acesta.
Imbrcat intr-un costum negru, cu ochelari de soare, Sylvester Stallone a parut vizibil afectat, dovada fiind si cuvintele pe care le-a rostit inainte de final. ”Nu exista nici o durere mai mare decat atunci cand un parinte isi pierde copilul. Vom simti aceasta durere toata viata. Sage a fost primul copil, centrul universului nostru”, a spus acesta, cu lacrimi in ochi.
Fiul lui Sylvester Stallone, Sage, in varsta de 36 de ani, de asemenea actor, a fost gasit mort vineri in domiciliul sau de la Hollywood, iar dupa primele rezultate ale anchetei se pare ca decesul a survenit in urma unei supradoze de droguri.
Sage Stallone a debutat ca actor alaturi de tatal in filmul "Rocky 5" (1990), unde a avut rolul lui Robert, fiul boxerului Balboa. In 1996 a jucat din nou alaturi de tatal sau in filmul "Daylight", care a fost un dezastru in box-office. De atunci, Sage a jucat doar in filme mici, cu buget redus.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.