Actorul Jean Claude Van Damme a stat de vorba luni seara cu reporterii emisiunii ”Happy Hour” si a marturisit ca desi detine centura neagra si in filme imparte pumni, in realitate nu este deloc un dur. Dimpotriva, crede ca e un tip sensibil, timid si de multe ori neinteles de cei din jur.
Aceasta sensibilitate este cea care l-a facut pe actor sa se decida sa nu plece singur din Romania, ci insotit de o catelusa pe care a adopatat-o chiar pe platourile de filmare si care urmeaza sa ii cunoasca in curand pe ceilalti catelusi ai lui Van Damme... 15 la numar! Dupa incheierea filmarilor pentru ”Weapon”, maidaneza norocoasa pe nume Lucy se pregateste sa zboare la Hong Kong, la vila actorului, care o sa aiba de acum incolo 16 catei de ingrijit! ”O sa o invatam sa vorbeasca un limbaj international. Cainii vorbesc cu ochii”, crede sensibilul Van Damme.
Actorul a povestit pentru ”Happy Hour” ca a gasit-o pe Lucy pe strada si ca s-a hotarat pe loc sa o ia ... in rulota sa de lux. ”Era foarte bolnavioara, extrem de bolnavioara. Nu stiu daca pe altii ii impresioneaza cateii, dar mie imi pasa mult de ei. In viata mea am intalnit multi oameni si iubesc oamenii, dar animalele ma impresioneaza si mai mult, sunt atat de inocente si de neajutorate. Am multi catei, am 15 catei. Da. Unii isi cumpara masini de lux, altii ceasuri scumpe, mie imi place sa salvez catei, am trecut de faza cu masinile si cu ceasurile. Iau toti cateii aflati la ananghie. Nu pot sa am grija de un catel, sa se ataseze de mine si apoi sa il las aici, nu pot sa fac asta”, a marturisit Van Damme la ”Happy Hour”.
Si daca despre catelusa Lucy starul de origine belgiana ar povesti oricat, despre o alta “fetita” pe care a intalnit-o in Romania, tanara de 19 ani pe care ziarele spun ca a cucerit-o, a evitat sa comenteze. A dat insa de inteles ca de multe ori apropierea lui de unele domnisoare e interpretata gresit. ”Am ajuns sa imi fie teama sa ies afara din casa in fiecare tara in care ajung pentru ca mereu sunt oameni care ma urmaresc, am paparazzi mereu dupa mine. Daca merg cu o domnisoara pe strada, ei vor spune imediat ca cam facut cine stie ce cu domnisoara respectiva”, crede Van Damme.
Actorul se afla in Romania la Studiourile MediaPro unde filmeaza pentru productia ”Weapon”, in care joaca si doi dintre copiii sai. ”A fost foarte bine, foarte placut, am fost intre noi in familie, ei au facut treaba foarte buna, s-au descurcat foarte bine”, spune Van Damme despre cum e sa fie coleg de filmare cu Bianca si Kristopher. Nu stie insa daca acestia vor urma cariera tatalui lor: ”Eu le-am dat sansa sa faca acest lucru si ei trebuie sa decida daca vor sa faca asta mai departe”. Un lucru e cert insa: ”Filmele te pot face sa pari foarte dur, dar eu nu sunt dur, nu sunt deloc dur. Iau insa atitudine daca cineva imi raneste familia, prietenii si animalele mele. Am devenit foarte timid. In urma cu multi ani cautam sa fiu mereu in lumina reflectoarelor, sa fiu faimos, acum insa am obosit si imi fac doar meseria. Uneori, cand vorbesc cu oamenii si imi impartasesc sentimentele, ei nu ma inteleg”, a mai spus Van Damme in exclusivitate laPro Tv.
Nu e nicio glumă! Actrița și-a trimis avocații peste actorul și regizorul Justin Baldoni, pe care îl acuză de fapte grele.