Actrița din „Scream Queens” este fiica lui Kelly Cunningham și a lui Eric Roberts, fratele mai mare al vedetei din „Pretty Woman”.
Emma Roberts s-a căsătorit oficial! Actrița în vârstă de 35 de ani i-a spus „Da” logodnicului său, actorul Cody John, sâmbătă, pe 25 iulie, la reședința familiei actorului din Sun Valley, Idaho. Fotografiile de la ceremonia intimă în aer liber, publicate de „Page Six”, surprind marea zi trăită de cei doi alături de familie și prietenii apropiați, printre care, bineînțeles, Julia Roberts.
Protagonista filmului
„Pretty Woman”, în vârstă de 58 de ani, este mătușa Emmei și una dintre cele mai mari surse de inspirație pentru cariera ei de actriță.
Emma este fiica lui Kelly Cunningham și a actorului Eric Roberts, fratele mai mare al Juliei Roberts. Aceasta a participat la ceremonie alături de soțul ei,
Danny Moder, iar fotografiile îi surprind zâmbind larg de la locurile lor, după încheierea festivității. Alături de ei, s-au aflat și cei trei copii ai lor:
Phinnaeus,
Hazel și
Henty. Julia și fiica ei au purtat ținute asortate, constând în rochii semitransparente cu buline și mâneci voluminoase. Danny și cei doi copii ai săi au optat pentru costume elegante în culori diferite.
Toți invitații, printre care și Demi Moore și Sarah Paulson, au ținut umbrele de soare albe pentru a face față căldurii. Mirele, Cody, un actor care a jucat în seriale precum „In the Dark” sau „Wu-Tang: O saga americană”, a purtat un costum de nuntă într-o nuanță ciocolatie.
Emma, la rândul ei, a purtat o rochie realizată la comandă în stil grecesc de la Monique Lhuillier, cu un șal detașabil care permitea transformarea rochiei într-una fără mâneci. Ea și-a asortat rochia albă vaporoasă cu un voal lung care îi acoperea chipul. Fiul ei de 5 ani, Rhodes, a fost cel care a condus-o la altar.

Emma a avut mai întâi o relație intermitentă, care a durat ani de zile, cu colegul ei din serialul „American Horror Story”, Evan Peters. Ulterior, a avut o relație de trei ani cu muzicianul Garrett Hedlund, cu care l-a adus pe lume pe fiul lor, Rhodes. În 2022, a început o relație cu Cody, iar cuplul și-a anunțat logodna în iulie 2024. Într-un interviu acordat ediției americane a revistei „Vogue” despre rochia sa, actrița din „Scream Queens” a explicat: „Nu știam cu adevărat ce voiam. Știam doar că voiam ca rochia să fie puternic inspirată de moda vintage”.
Monique Lhuillier s-a ocupat și de a doua ținută a miresei, de data aceasta fiind vorba de o piesă de arhivă din colecția din 2004, o rochie lungă din dantelă neagră cu un corset transparent, perfectă pentru a dansa toată noaptea la petrecerea de după ceremonie.
„Mi-a plăcut foarte mult ideea de a purta negru la petrecere”, a spus Emma la ultima probă.

„Nouă ne place foarte mult să facem ceva puțin neașteptat”, a spus ea, care a mărturisit că s-a simțit ca un „spiriduș” când a probat rochia pentru prima dată. Creatoarea de modă a explicat că, în total, rochia de mireasă realizată la comandă a necesitat „9luni pentru a fi confecționată și aș spune că aproape 1.000 de ore pentru a fi finalizată”.
FOTO: Getty Images