

Fiecare seară de sâmbătă din luna iulie va aduce câte un film românesc, de la ora 20:30, cu două premiere notabile: pe 5 iulie, comedia „Ca Fetele” și pe 12 iulie, „Zăpadă, Ceai și Dragoste”, cu Liviu Vârciu, Levent Sali, Angel Popescu și Sergiu Costache. Luna va continua cu „Investitorii” și „Încă Două Lozuri” pe 19 iulie și, respective, pe 26 iulie.
Maia Morgenstern
, Adriana Trandafir și Aura Călărașu le interpretează pe Silvia, Cela și Rozana, trei prietene foarte bune încă din copilărie, care află că soțul Silviei, Tavi, decedat de doar o lună, o înșela pe aceasta. Ele pornesc într-o escapadă, ca fetele, în care o includ și pe Sabina (Alina Eremia), o tânără aflată în căutarea iubirii. Prietenia lui Radu (Tiberiu Ioana), fiul Rozanei, cu Clara (Lora), fiica Silviei, de care el este îndrăgostit încă din adolescență, este pusă la încercare când acesta decide să îi mărturisească sentimentele pentru prima dată. Cum vor fi legate aceste destine, ce descoperă fiecare despre propria persoană și despre cei din jur și cum aceste legături de familie și de prietenie vor aduce alinare?
Legenda Hollywoodului a fost guest starul ediției din acest an al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.