Meg Ryan si Matthew Broderick, Hugh Jackman, Christian Bale si Scarlett Johansson, Viggo Mortensen, Ed Harris si William Hurt si o pleiada de regizori celebri – aceasta nu este o incursiune pe Bulevardul Stelelor de la Hollywood, ci sint chiar vedetele cu care telespectatorii Pro Cinema se pot intilni pe 19 aprilie, la cea de-a sasea aniversare a postului dedicat cinefililor.
De la ora 18:00, „Dependentii de dragoste” („Addicted to Love”) Meg Ryan si Matthew Broderick dau startul sarbatorii de la Pro Cinema intr-o comedie devenita deja clasica. Ce imbirligate sint itele unei idile si cum te poarta iubirea exact unde te astepti mai putin, dar unde iti doresti mai mult telespectatorii Pro Cinema vor afla de la Meg Ryan si Matthew Broderick in comedia romantica „Dependenti de dragoste”.
De la ora 20:00, telespectatorii Pro Cinema vor putea urmari, in premiera la o televiziune comerciala, drama/thriller „Prestigiul” („The Prestige”). De doua ori nominalizat la premiul Oscar, “Prestigiul” l-a reunit din nou pe Christopher Nolan cu actorii Christian Bale si Michael Caine, cu care regizorul lucrase la “Batman: Inceputuri”. Hugh Jackman, Scarlett Johansson, dar si David Bowie mai pot fi vazuti in povestea magica semnata de Christopher Nolan.
Doi tineri magicieni, charismaticul Robert Angier (Hugh Jackman) si Alfred Borden (Christian Bale), unul dintre cei mai talentati iluzionisti, sint prieteni si parteneri pina intr-o noapte cind numarul lor de cel mai mare impact merge prost.
Intr-o lume in care concurenta transforma si cea mai trainica prietenie intr-o rivalitate mortala, nu trece mult pina cind intre Angier si Borden nu mai exista altceva decit dorinta de a afla secretele celuilalt si de a deveni magicianul numarul 1 al Londrei inceputului de secol XX, dar si al lumii. Insa intr-o lume a iluziilor, nimic nu este ceea ce pare, iar cel mai spectaculos truc va fi acela care va putea asigura magicianului nu numai suprematia in breasla, ci si supravietuirea.
De la ora 22:45, telespectatorii Pro Cinema au intilnire cu Viggo Mortensen prezent intr-un thriller de doua ori nominalizat la premiul Oscar - “Umbrele trecutului” (“A History of Violence”).
Fiecare are ceva de ascuns, insa unele secrete pot arunca in aer intregul univers al celui care-l pastreaza. Este cazul lui Tom Stall (Viggo Mortensen), patronul unui mic restaurant, care duce o viata linistita alaturi de sotia sa, Edie, si cei doi copii ai lor, Jack si Sarah. Tom Stall a avut o viata perfecta, insa aceasta pina in momentul in care a devenit ...eroul comunitatii in care traieste. Dupa ce ucide doi hoti care ii amenintau proprietatea, Tom ajunge pe primele pagini ale ziarelor si totodata unul dintre cei mai respectati cetateni. Insa, intr-o seara, Tom primeste vizita unui barbat misterios, care-i dezvaluie niste lucruri uluitoare – Tom a fost asasin platit in slujba Mafiei, o persoana pe care ei o cautau de mult. Este vorba doar despre o confuzie, sau acesta este un trecut pe care Tom vrea sa-l nege?
Maria Bello, Ed Harris si William Hurt sint partenerii lui Viggo Mortensen in acest thriller. „Umbrele trecutului” a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat, iar William Hurt a fost nominalizat la acelasi premiu, categoria „cel mai bun actor intr-un rol secundar”. Filmul a mai primit nominalizari la premiile Bafta, Globul de Aur, la Festivalul de Film de la Cannes si la premiul Cesar.
Actorul de la Hollywood vine des în România, unde și-a făcut și prieteni, iar acum se află din nou aici, cu un alt proiect.