Actorul si regizorul au mai colaborat la "Faimosul paparazzo" (1999). De data aceasta, Iures joaca rolul unui fost pilot de avion care nu s-a opus Securitatii si nu a fugit in America pentru a fi alaturi de logodnica lui, Maria (Tamara Cretulescu).
La 18 ani dupa acest moment de lasitate care i-a amarat intreaga viata, personajul interpretat de Iures, Radu, afla ca are un fiu cu Maria, intoarsa pentru prima data in tara. Totul se intampla la casa de la Snagov a lui Radu si a sotiei sale, unde secrete ascunse din 1989 incoace ies la iveala. Maria afla ca sotia lui Radu, colaboratoare a Securitatii (Maria Ploae), a planuit s-o faca sa plece in America. Radu descopera ca sotia lui a stiut dintotdeauna ca Maria era insarcinata cand a parasit Romania. Toate aceste lucruri tinute ascunse ii afecteaza pe copiii protagonistilor.
Scenariul scris de Eva Sarbu se vrea o poveste despre dragoste, prietenie si tradare pe timp de teroare, despre minciuna si ecoul ei in timp, despre adevar si pretul lui.
Din distributie mai fac parte Horatiu Malaele si Monica Ghiuta.
In ultimii trei ani, Marcel Iures a jucat in productii straine ca "The Tulse Luper Suitcases, Part 2: Vaux to the Sea" (regia Peter Greenaway), "Layer Cake" (regia Matthew Vaughn), "Goal!", "Isoltation" si "Piratii din Caraibe: La capatul lumii". Dupa "Logodnicii din America", el va putea fi vazut in filmul pe care Francis Ford Coppola l-a realizat in Romania, inspirat de Mircea Eliade: "Youth Without Youth"/"Tinerete fara tinerete".
O femeie îndurerată caută să se răzbune după ce descoperă că accidentul aviatic în care și-a ucis familia a fost un atac terorist.