Piratii din Caraibe 4: Pe ape si mai tulburi
41356
5
22 martie 2011 15:52
Actorul Orlando Bloom a declarat pentru MTV News ca nu va mai juca in franciza de succes "Piratii din Caraibe", a carei a patra parte este in curs de realizare, dupa ce si actrita Keira Knightley a luat aceeasi decizie, informeaza accesshollywood.com, citat de www.mediafax.ro
Orlando Bloom a facut aceste declaratii in timp ce se afla la Festivalul de Film Sundance, in Park City, Utah.
"In mod clar, nu (voi mai juca, n.r.)", a declarat acesta, explicand ca el crede ca personajul sau, William Turner, "inoata cu pestii pe fundul oceanului", adica este mort.
Insa Bloom este foarte incantat ca il va vedea din nou pe Johnny Depp in rolul capitanului Jack Sparrow. "M-am distrat foarte mult facand aceste filme", a spus Orlando. "Pur si simplu mi-am dorit sa fac alte lucruri, insa cred ca va fi grozav. Orice face Johnny, cred ca este fantastic", a adaugat starul.
Nici colega sa de platou Keira Knightley nu se va intoarce in aceasta franciza, dupa cum a declarat aceasta in urma cu cateva luni.
Al patrulea film din seria "Piratii din Caraibe", produs de studiourile Disney, va fi filmat in Hawaii, dupa cum a anuntat, saptamana trecuta, Linda Lingle, guvernatorul acestei insule. De altfel, cateva scene din "Piratii din Caraibe: La capatul lumii", al treilea film din aceasta serie, au fost filmate in Maui si Molokai.
Johnny Depp va interpreta din nou rolul capitanului Jack Sparrow in "Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides".
Filmarile vor incepe in aceasta vara, in Oahu si Kauai, iar filmul va fi lansat pe 20 mai 2011.
Cel de-al patrulea film al acestei francize de succes este produs de Jerry Bruckheimer si va fi regizat de Rob Marshall.
Primele trei filme ale francizei "Piratii din Caraibe" au generat incasari de peste 2,6 miliarde de dolari pe plan mondial.