În ultimii ani, ne lăsăm tot mai mult influențați de trend-uri și ne umplem universul casnic cu lucruri mai mult sau mai puțin utile, care se dovedesc într-un final, doar un motiv de dezamăgire și pierderi inutile de bani, fără a ne servi interesului pentru o viață întreagă. Nu de puține ori, când cumpărăm ceva, o facem sub impulsul momentului, fără să ne dăm seama de inutilitatea produsului în care am investit.
Totuși, de la PEFOC, meșteri sibieni cu peste două decenii de tradiție în industria soluțiilor alternative de încălzire premium din România, aflăm că, există și anumite achiziții cu care nu ai cum să dai greș! Chiar și cu un
semineu ieftin, dar calitativ, reușim să ducem mai departe tradiția, momentele magice și căldura focului pe lemne, începută din timpul strămoșilor noștri.
Șemineele sunt printre puținele obiecte funcționale și decorative, recunoscute pentru aspectul plăcut și căldura instantă, oferite încă de pe vremea conacelor boierești sau a palatelor regale! Cu timpul, șemineul s-a reinventat este mult mai accesibil și ușor de montat, devenind o apariție obișnuită și necesară în casele bunicilor noștri, pentru încălzirea locuinței sau, în cazul unei sobe tip șemineu, pentru a încălzi preparatele culinare sau a menține calde, plăcintele și cozonacii aburinzi ai căror miresme ieșeau pe gura fiecărui
burlan soba de pe ulița satului românesc.
Șemineul a fost reinterpretat în diverse moduri, astfel încât, astăzi, găsim pe piață o multitudine de modele de cumpărat de-a gata. De la clasicele șeminee pe lemne, la șeminee pe gaz, termoșemineu sau șeminee decorative, toate fiind create pentru cele mai variate gusturi și nevoi în pas cu pretențiile omului modern.
Există totuși și persoane care aleg să își construiască în regim propriu un șemineu, chiar dacă investiţia iniţială este una mai mare. În schimb, aceștia se pot bucura de beneficiile căldurii naturale pentru o lungă perioadă de timp. Când vine vorba despre planificarea construcției unui șemineu, în primul rând trebuie să ai în vedere spațiul pe care îl ai la dispoziție, alături și de alte caracteristici tehnice pe care le aflăm împreună, de la meșterii sibieni de la Pefoc.
Dimensiunile focarului și a sursei de evacuare, fie că vorbim despre un coș din cărămidă, inox sau
cos fum ceramic, trebuie ales neapărat în funcție de suprafața ce urmează să fie încălzită! Un șemineu tradițional pe lemne cu o putere calorică sporită, are un randament mare, iar dacă mai sunt și instalate componente de ventilare, căldura poate ajunge până în cele mai îndepărtate colțuri ale casei!
Dacă vrei însă să încălzești o singură cameră, o sobă șemineu poate fi alegerea perfectă, pentru că poate fi amplasată în orice loc al camerei, încălzind aproape instant. Design-ul camerei este de asemenea, un criteriu pe care trebuie să îl iei în considerare atunci când îți alegi modelul dispozitivului termic.
Intrând pe site-ul pefoc.ro ai la dispozitie un catalog on-line cu peste 9000 de produse, materiale și accesorii termice de înaltă calitate, dar și servicii de montaj sau consiliere gratuită, din partea unei echipe de specialiști experimentați - practic, tot ce ai nevoie pentru a fi sigur că șemineul tău este montat corect și realizat din materiale cu garanție. Beneficiezi de consultanță, atât înainte de achiziție, cât și după instalarea propriu-zisă a șemineului, alături de transport asigurat oriunde în țară, rapid și prompt, în maximum 48 de ore de la confirmarea comenzii efectuate on-line sau telefonic!