Pactul pe care Hollywood-ul l-a facut cu Hitler: cum l-au ajutat marile studiouri de film pe liderul nazist si ce impact a avut acesta asupra industriei cinematografice  

Bazandu-se pe o multitudine de documente de arhiva din SUA si Germania,  Ben Urwand a dezvaluit in cartea sa informatii socante despre colaborarea pe care Hollywoodul a avut-o cu nazistii in perioada Celui De-Al Doilea Razboi Mondial. Documentele scoase la iveala arata cum "colaborare"  ("Zusammenarbei") este cuvantul care apare in mod regulat in corespondenta dintre oficialii studiurilor americani si nazisti.

In aceea perioada, nazistii au amenintat cu interzicerea filmelor americane dupa ce Hilter a preluat puterea in 1933, fiind vorba de mai mult de 250 de productii care rulau atunci in Germania. De altfel, piata cinematografica germana era a doua din lume si, chiar daca a cunoscut o depreciere in timpul marii crize economice, studiourile au crezut ca isi va reveni si ca nu ar fi putut sa patrunda din nou daca ar fi fost interzisi.

Incepand cu schimbarile facute de Universal in 1930, cei de la Hollywood au trimis regulat scenarii si filme terminate nemtilor pentru a fi aprobate. Atunci cand nu le convenea o scena sau un dialog care discredita Germania, critica nazistii sau facea legatura cu maltratarea evreilor, americanii erau nevoiti sa taie sau sa modifice acele secvente si sa prezinte alta versiune decat cea mondiala.

Un alt lucru pe care nazistii l-au impus americanilor a fost acela de a nu realiza filme care sa critice domnia lui Hitler, astfel ca pana in 1940 nu a fost creata nici o productie anti-nazista. Fiind obsedat de propaganda puterii prin filme, nemtii au promovat cu intensitate pelicule precum Captains Courageous (1973), pelicule despre care ei considerau ca promoveaza valori asemanatoare cu cele ale conducatorului lor.

Pe 5 decembrie 1930, o multime de nazisti din Berlin au luat in vizor filmul All Quiet on the Western Front. Recunoscut in majoritatea tarilor ca un documentar despre ororile produse in Primul Razboi Mondial, in Germania productia a fost vazuta precum o reconstituire dureroasa a infrangerii lor. In aceea perioada, numarul reprezentantilor nazisti din Parlamentul German crescuse de la 12 la 107 si astfel au putut profita de indignarea nationala creata de All Quiet on the Western Front. La prima vizionare publica, acestia au cumparat peste 300 de bilete si, in timp ce era difuzata scena in care trupele germane se retrageau din Franta au inceput sa strige: "Soldatii germani au avut curaj. Este o rusine ca un astfel de film insultator a fost realizat in SUA!". 

Din cauza acestor manifestatii, filmul a fost oprit. Nazistul propagandist Joseph Goebbels a tinut un discurs din primul rand in care a sustinut ca productia reprezinta o incercare de distrugere a imaginii Germaniei. In timp ce vorbea, colegii sau au aruncat in public bombe urat mirositoare si au eliberat mai multi soareci, iar toata lumea s-a grabit sa iasa.

Situatia a ajuns in punctul culminant pe 11 decembrie cand comisia de cenzura din Germania a fost convocata pentru a determina soarta filmului. Dupa o lunga discutie, presedintele comisiei a emis o interdictie "intrucat soldatii francezi au dus la moartea lor intr-un mod brav si linistit, iar soldatii germani urlau si tipau de frica". Din punctul lor de vedere filmul nu a realizat o prezentare onesta a infrangerii Germaniei. Pana la urma, All Quiet on the Western Front a fost interzis definitiv in Germania. "Victoria e a noastra!", au scris cei de la ziarul lui Goebbels, afirmand: "I-am fortat in genunchi!".

La Hollywood, Carl Laemmle, presedintele Universal Pictures, a fost tulburat de controversele iscate in jurul filmului sau. Carl Laemmle s-a nascut in Germania si si-ar fi dorit ca productia sa ruleze si in tara sa. Potrivit unui reprezentant, compania sa "a pierdut o potentiala afacere, tinand cont ca filmul ar fi putut reprezenta un succes financiar imens in Germania daca nu ar fi fost interzis".

In august 1931, Laemmle a oferit o varianta editata a filmului despre care era convins ca nu ofenseaza Ministerul de Externe German si, pentru a o promova, a facut o calatorie in Europa. Noua versiune a fost acceptata de nemti cu o singura conditie. Laemmle a fost obligat sa le ceara tuturor tarilor in care rula filmul sa preia noua versiune, acesta respectand cererea.

Unul dintre cele mai de temut personaje a fost Georg Gyssling, un diplomat care a fost nazist inca de la inceputul regimului. El a devenit consul german in Los Angeles in 1933, dupa venirea lui Hitler la putere. Misiunea sa era de a pune presiune pe cei de la Hollywood si ii ameninta constant pe presedintii studiourilor cu asa zis-ul "Articol 15". Conform aceste legi, daca un studiou distribuia filme cu mesaje impotriva Germaniei sau care defaimau tara, atunci toate filmele lor erau interzise oriunde in lume.  Se pare ca "Articolul 15" a fost un instrument util prin care nemtii au dominat Hollywood-ul in acea perioada tulbure.

In mai 1933, scenaristul Herman J. Mankiewicz, omul care avea sa scrie mai tarziu povestea din Citizen Kane, a venit cu o idee promitatoare. El era la curent cu tratamentul pe care nazistii il acordau evreilor si s-a gandit ca aceasa atrocitate ar fi subiectul perfect pentru un film. La scurt timp, a scris scenariul pentru The Mad Dog of Europe, pe care i l-a trimis amicului sau, Sam Raffe, producator in industie.

Jaffe a fost atat de cucerit de idee incat a cumparat pe loc drepturile si a demisionat pentru a se ocupa de productie. Jaffe, care era evreu, la fel ca Mankiewicz, intentiona sa aduca cea mai buna distributie si sa isi investeasca toata energia intr-un film care ar fi zguduit intreaga lume.  Asa cum era de asteptat, acesta a fost impiedicat, filmul fiind considerat o amenintare pentru ca ar fi arata lumii intregi ce inseamna cu adevarat regimul nazist.

Gyssling insa nu a putut folosi "articolul 15" pentru ca filmul era produs de un studiou independent care nu facea afaceri cu Germania. Asa ca nu i-a ramas decat un pas: sa informeze Motion Picture Producers and Distributors Association of America, care se ocupau cu cenzura propriilor productii, ca daca dau unda verde acestui proiect, nemtii vor interizce orice film american in Germania.

Insa, cei din Asociata Producatorilor si Distribuitorilor au considerat ca daca referintele la regimul nazist sunt facut la adresa unei tari fictive, atunci nimeni nu ar putea sa incerce sa opreasca filmul, iar publicul ar intelege ce inseamna hitlerismul. Pana la urma, Jaffe a renuntat in fata tuturor piedicilor si a vandut drepturile filmului catre agentul Al Rosen. Iar The Mad Dog of Europe n-a mai vazut niciodata lumina si a fost abandonat. Insa, lovitura a fost mult mai mare pentru SUA si a insemnat inceputul unui deceniu in care Hollywood-ul a fost dominat de regulile nazistilor, marile studiouri din SUA au fost cenzurate, iar industria americana de film era limitata, lucru de neconceput azi, cand este cea mai mare piata de film de pe glob.

In 1936, studiourile americane erau puse in fata unei situatii greu de acceptat: intampinau numai piedici, iar nemtii incercau sa cenzureze tot mai mult din materialele americanilor. Doar 3 mari studiouri mai lucrau cu nemtii: MGM, 20th Century Fox si Paramount, si avea un numar limitiat de 8 filme acceptate pentru a rula in cinematografele germane.

Astfel, cei de la Hollywood au fost nevoiti sa ia o decizie extrem de grea: sa continue sa faca afaceri cu Germania Nazista si sa suporte toate cerintele si sistemul totalitar sau sa paraseasca Germania si sa ii transforme pe nazisti in cei mai cruzi si ticalosi inamici din toate timpurile? Singurul studiou de film care a preluat initiativa a fost MGM, care le-a propus celor de la Paramount si Fox sa se retraga, insa raspunsul lor a fost negativ.

Ei inca erau de parere ca Germania reprezinta o piata de film profitabila. Asa ca in urmatorii ani, cele trei mari studiouri din SUA au colaborat cu diverse personalitati ale regimului nazist. Influenta nemtilor era atat de mare, incat Frits Strengholt, directorul diviziei MGM in Germania, a divortat de sotia sa evreica, la cererea Ministrului de Propaganda. Se pare ca aceasta a ajuns pana la urma intr-un lagar de concentrare.

Lucrurile devenisera atata de radicale incat in 1938, reprezentantii studioului 20th Century Fox i-au trimis o scrisoare chiar lui Adolf Hitler in care ii cereau conducatorului parerea lui despre industria de film americana si efectele acesteia in Germania. Raspunsul a venit dupa cateva zile, intr-o scrisoare in care se mentiona faptul ca Fuhrerul nu emite astfel de judecati.

In aprilie 1936, Laemmle a pierdut controlul asupra studioului Universal, iar situatia a devenit grava. Presiunile lui Gysssling erau tot mai mari si la un nivel inalt. Actori, regizori, scenaristi, toti erau ameninati ca nu isi vor mai gasi de munca daca nu indeplinesc ordinele nemtilor. Cei de la Universal au tinut in secret aceste lucruri, insa in urmai unei scurgeri de informatii, situatia a devenit publica.

Dar Gyssling avea cu totul alte scopuri. Inca de cand a auzit ca cei de la Hollywood ar vrea sa faca The Mad Dog of Europe, Gyssling a inteles ca Hollywood-ul este capabil sa produca un singur film, dar care sa distruga intreaga imagine si reprezentare a regimului nazist la nivel global.  El isi dorea ca prin toate mijloacele sa ii impiedice pe americani sa realizeze filme care ar putea dezvalui adevarul despre sistemul nazist.

In 1937, cei de la MGM au lansat filmul Three Comrades, care avea o actiune plasata in anii '20, cand nemtii se pozitionau ca o forta politica importanta. Joseph L. Mankiewicz, producator la MGM, l-a angajat pentru scenariu pe nimeni altul decat F. Scott Fitzgerald, care a scris un scenariu tulburator despre ascensiunea nazismului.

Colaborarea dintre Hollywood si Germania Nazista a rezistat pana in 1940. Desi Warner Bros a lansat in 1939 filmul Confessions of a Nazi Spy, o productie de serie B care n-a afectat in nici un fel studiourile, un an mai tarziu relatiile dintre cele doua puteri cinematografice aveau sa se incheie. In ultimii ani din Al Doilea Razboi Mondial, studiourile americane s-au folosit de productiile lor pentru a crea o imagine anti-nazista. In 1940, insa, atat MGM cat si 20th Century Fox au fost expulzate de pe teritoriile germane.

Urmatorii ani n-au fost deloc usori, pentru ca la randul lor, americanii erau acuzati de propaganda. Insa acei ani au marcat istoria Hollywood-ului intr-un mod puternic si au aratat faptul ca Europa totalitarea nu voia sa aiba de a face cu stilul de viata american. Pentru ei America nu trebuia sa existe. Abia dupa cateva decenii, au aparut filme in care era prezentat Holocaustul.