Iurie Darie a murit vineri, la varsta de 83 de ani, dupa o lunga suferinta. Actorul a avut mari probleme de sanatate in ultimele luni, iar dupa interventii chirurgicale, starea sa a inceput sa se deterioreze din ce in ce mai mult.
Astfel, in luna mai, Iurie Darie a ajuns la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB), cu o ambulanta, dupa ce a acuzat dureri in piept si probleme de respiratie. Ulterior el a fost transferat la Spitalul Bagdasar Arseni, unde fost operat pentru eliminarea lichidului acumulat in creier.
In luna septembrie, actorul era externat, dupa aproximativ trei luni petrecute in spitalul Bagdasar Arseni din Capitala. in acest rastimp, el a fost supus unei interventii chirugicale, i-a fost montat un tub care drena lichidul acumulat la creier, a stat foarte mult timp conectat la aparate pentru ca nu putea respira singur, s-a aflat o vreme in coma indusa si a suferit si un accident vascular cerebral.
Insa starea de sanatate a lui Iurie Darie a inceput sa se deterioreze din ce in ce mai mult, iar vineri seara, el a incetat din viata.
Iurie Darie are o cariera remarcabila, ce cuprinde roluri in peste 40 de productii cinematografice. Dupa ce a debutat in cinematografie, in 1953, in "Nepotii gornistului" - in regia lui Dinu Negreanu, avandu-i alaturi pe Marga Barbu si pe Liviu Ciulei -, Iurie Darie a jucat in filme precum "S-a furat o bomba" (1961), "Dragoste la zero grade" (1964), "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte" (1971), "Fratii Jderi" (1974), "Ringul" (1983), "in fiecare zi mi-e dor de tine" (1987), "Zambet de soare" (1987), "Oglinda" (1993), "Punctul zero" (1996), "Triunghiul mortii" (1999).
De-a lungul carierei, Iurie Darie a colaborat cu unii dintre cei mai importanti regizori romani ai secolului trecut: Ion Popescu Gopo, Mircea Dragan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis. De asemenea, in teatru, actorul a cucerit audienta prin roluri memorabile in piese precum "Troilus si Cressida", "Umbra" si "Palaria".
In 2009, Iurie Darie a primit premiul de excelenta pentru intreaga cariera la Festivalul Comediei Romanesti - festCO. Totodata, in martie anul acesta, Iurie Darie a primit premiul Gopo pentru intreaga cariera, iar in 1 iunie a primit o stea pe Aleea Celebritatilor - Walk of Fame din Capitala.
sursa: mediafax
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.