“Un amestec puternic intre teatru, dans si muzica se transforma intr-un intreg artistic profund”, spuneau cei de la New York Times despre “Poveste din cartierul de Vest”, filmul pe care CineTePrinde il aduce telespectatorilor Pro Cinema pe 25 octombrie de la ora 23.15.
“Piesa de pe Broadway a fost descompusa si apoi reconstruita pentru a realiza o capodopera cinematografica”.
Regizat de Jerome Robbins si Robert Wise, “Poveste din cartierul de Vest” a castigat nu mai putin de zece premii Oscar, printre care cele pentru “cel mai bun film”, “cea mai buna regie”, “cea mai buna coloana sonora”, “cel mai bun actor intr-un rol secundar – George Chakiris” si “cea mai buna actrita intr-un rol secundar – Rita Moreno”.
Rivalitatea familiilor shakespeariene Capulet si Montague este revigorata in “Poveste din cartierul de Vest” in conflictul dintre doua bande pe strazile din New York. Natalie Wood si Richard Beymer sunt Maria si Tony, doi tineri care sfideaza codul nescris al urii dintre bande si indraznesc sa se iubeasca. Pe muzica lui Leonard Bernstein, cei doi isi traiesc povestea de dragoste.
Pentru ca rivalitatea dintre cele doua bande sa fie cat mai credibila in film, producatorii i-au tinut despartiti pe actori in doua tabere si i-au indemnat sa-si joace feste si sa se tachineze si in realitate, pentru a creste tensiunea dintre ei.
Alegerea initiala a producatorilor pentru rolul lui Tony a fost Elvis Presley, dar acesta a refuzat propunerea la indemnul impresarului sau. Cand a vazut ca “Poveste din cartierul de Vest” a castigat zece Oscaruri, Elvis a regretat decizia.
Nici Natalie Wood nu a fost prima pe lista pentru rolul Mariei. Maria trebuia sa fie initial interpretata de Audrey Hepburn, dar pentru ca actrita era insarcinata a fost nevoita sa renunte la proiect. De fapt, Natalie Wood nici nu a avut o auditie propriu-zisa pentru rolul Mariei. Ea a venit la probe impreuna cu Warren Beatty, iubitul ei de atunci, care incerca sa obtina rolul lui Tony. Producatorii s-au indragostit imediat de ea si i-au oferit rolul Mariei.
“Poveste din cartierul de Vest” a fost primul film pentru a carui regie ambii regizori au obtinut Oscarul, performanta egalata abia anul trecut, cand fratii Coen au luat Oscarul pentru “Nu exista tara pentru batrani”.
Desi filmul a fost depasit in incasari in anul 1961 de “101 dalmatieni”, “Poveste din cartierul de Vest” ramane unul dintre cele mai bune filme facute vreodata, in anul respectiv reusind sa ruleze in cinematografele din Franta un numar record de 295 de saptamani.
Pentru ca regizorul Jerome Robbins si-a facut un obicei din a filma mai multe duble pentru fiecare scena coregrafica elaborata din film, filmarile au avut mari intarzieri, iar bugetul a fost repede depasit.
In plus, mai multi actori au avut fracturi la genunchi din cauza repetitiilor indelungate pe asfalt. Robbins a fost concediat in mijlocul filmarilor, iar Robert Wise, cel care a castigat doua Oscaruri pentru “Sunetul muzicii”, i-a luat locul.
Cu toate acestea, actorii au fost mereu la inaltime, atat la propriu, cat si la figurat, intrucat decorurile de interior au fost construite la doi metri deasupra pamantului, pentru a permite camerelor de filmat sa prinda scenele de coregrafie in ansamblu.
Desi vocile actorilor au fost in mare parte dublate de cantareti profesionisti, in afara de vocea Ritei Moreno care si-a cantat singura majoritatea cantecelor, coloana sonora a urcat rapid in topurile de specialitate si a fost cel mai bine vandut album din toate timpurile. Muzica lui Leonard Bernstein si mai ales celebrele cantece “I Feel Pretty” si “Maria”, i-a adus filmului si un premiu Grammy pentru “cea mai buna coloana sonora”.
Starurile Colin Firth și Matthew Macfadyen au apărut amândoi în adaptări ale romanului „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen.