“Familia Bundy”,” Doi barbati si jumatate”, “MASH” si “Seinfeld”, “Prietenii tai” si gasca buna si nebuna din “La Bloc” isi dau cu totii intalnire, pe 19 aprilie, pentru a serba un deceniu de Pro Cinema. Pentru ca, in ziua in care implineste 10 ani de existenta, Pro Cinema ii reuneste atat pe veteranii sitcomului autohton si pe regii neincoronati ai umorului de peste Ocean, dar si pe cei care au scris istorie prin super seriale de actiune precum “Jurnalele vampirilor” si “Prison Break”.
Cel mai iubit serial romanesc, ale carui personaje au fost prezente constante in vietile telespectatorilor ani la rand – Americanu si Bela, Nelu Curca si Costel, Mimi, Nea Popa si Roxana – “La Bloc dupa 10 ani”, difuzat de la 13:45, marcheaza reunirea maestrilor umorului la Pro Cinema. Realizat la mai bine de un deceniu de cand s-a strigat pentru prima data “motor”, “La Bloc dupa 10 ani” este un episod special, care-I surprinde pe indragitii eroi in Saint Tropez, unde Nelu (Mihai Coada), Costel (Dragos Mostenescu) si Lili (Mariana Danescu) se vor prezenta ca fiind milionari romani fugiti de criza si nebunia din tara, pentru a se adaposti in linistea si splendoarea unui castel de milioane de euro.
Al Bundy, Peggy, Kelly si Bud – irezistibila “Familie Bundy”- va fi prezenta de la 14:45 la Pro Cinema in doua episoade ale unuia dintre cele mai longevive si indragite seriale americane.
Doi barbati, un copil si nici un adult – aceasta este formula de succes a celor “Doi barbati si jumatate”, care vor fi prezenti la Pro Cinema incepand cu ora 15:45. Fanii lui Charlie Sheen, care a devenit cel mai bine platit actor dintr-un serial (ajungand la 1 milion de dolari pentru un singur episod) , poate fi vazut in rolul irezistibilului Charlie Harper in doua episoade speciale din sezonul opt al serialului difuzat de Pro Cinema.
”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană!” - este una dintre replicile care a facut istorie si care pare sa existe si separat de personajul care a rostit-o intrand in limbajul comun. Pe 19 aprilie, de la ora 17:00, telespectatorii Pro Cinema il pot vedea pe Gheorghe Dinică intr-unul dintre rolurile magistrale din cariera sa, cel al lui Pepe, textierul oficial al cersetorimii bucurestene din “Filantropica”, in regia lui Nae Caranfil.
Greii comediei americane, cei ale caror nume sunt sinonime cu umorul, “MASH” si “Seinfeld”, care au transformat sitcomul intr-un fenomen ce a patruns in viata de zi cu zi, vesnic actuali pentru ca au ca etalon excelenta, sunt prezenti la Pro Cinema de la orele 19:00 si 20:00. Regalul comediei va fi completat, de la ora 21:00, de buna dispozitie adusa de “Prietenii tai”.
Pentru seara de 19 aprilie, Cristian Tudor Popescu propune telespectatorilor CineTePrinde un film de actiune de doua ori nominalizat la premiul Oscar – “Marele maestru/ The Grandmaster” - difuzat de Pro Cinema in premiera, de la ora 22:00. Povestea maestrului de arte martiale Ip Man, cel care l-a antrenat pe Bruce Lee, a reprezentat propunerea Hong Kong-ului la premiile Oscar 2014, la categoria cel mai bun film strain. “Fiecare lupta se desfasoara cu o asa complexitate si gratie, incat, in comparatie cu Marele maestru, Tigru si dragon pare un film static!”, scria Examiner.com.
De la ora 01:00, “Jurnalele vampirilor” (“Vampire Diaries”), serialul fenomen care a creat dependenta in randul tinerilor de pe toate continentele si “Prison Break”, de la ora 02:00, serialul care i-a surprins prin succesul pe care l-a avut chiar si pe creatorii sai, condimenteaza cu actiune de calibru greu ziua de 19 aprilie.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.