Compania Pro Video a devenit partener oficial si reprezentant Sony Pictures Home Entertainment in Romania, anuntul fiind facut joi, 17 iunie a.c, in cadrul unui eveniment, la CinemaPRO, unde au fost prezenti si reprezentanti ai companiei americane.
La eveniment au participat din partea Sony Pictures Home Entertainment Norman Tajudin (Vice President International Emerging Markets) si Elena Rogaris (Business Analysis and Sales Manager Emerging Markets).
Norman Tajudin a declarat ca dezvoltarea tehnologiilor 3D si Blu-ray este un moment „provocator si foarte interesant” ce va revolutiona industria filmului. De asemenea, acesta a spus ca grupul Sony are in plan lansarea unui program TV 3D, impreuna cu Discovery Channel si Imax.
„Compania Pro Video a fost aleasa datorita profesionalismului. Strategia foarte bine pusa la punct, ne-a convins sa ii alegem pe ei”, a declarat Elena Rogaris, referitor la alegerea Pro Video ca partener Sony Pictures Home Entertainment.
Printre filmele in format DVD sau Blu-ray ce vor fi disponibile in 2010 si 2011, ca rezultat al parteneriatului Pro Video – Sony Pictures Home Entertainment se numara „Salt”, cu Angelina Jolie, „Takers”, „Resident Evil. Afterlife”, „Legion” si in format Blu-ray 3D „Sta sa ploua cu chiftele/Cloudy with a Chance of Meatballs”.
In cadrul evenimentului de joi, a fost prezentat, in avanpremiera, filmul „Plan de rezerva/ The Backup Plan” cu Jennifer Lopez, ce va fi disponibil incepand cu luna septembrie in format Blu-ray si DVD.
,,Pro Video este cel mai important distribuitor de home entertainment din Romania, cu o cota de piata de 43%, fiind reprezentantul exclusiv al licentelor Warner Home Video si Sony Pictures Home Entertainment si controland un portofoliu impresionant de filme securizate de la companii independente precum Summit Entertainment, Lionsgate, Morgan Creek s.a.”, a declarat Lucian Tanase, director executiv Pro Video.
Odata cu integrarea in Central European Media Enterprises, Pro Video a devenit parte a MediaPro Entertainment, una dintre cele mai puternice divizii de continut si media din Europa.
In pas cu ultimele tehnologii, Pro Video ofera cinefililor posibilitatea de a viziona filmele distribuite, in conditii excelente de imagine si sunet, gratie productiilor lansate in format Blu-ray.
Cunoscut pentru adânca sa credință, actorul a fost botezat și a primit licența de a predica în Templul istoric Kelly din New York City.