Cineastul a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, cu filmul „Kontinental ’25”.
Radu Jude a revenit la Festivalul de Film de la Berlin cu „Kontinental ’25”, un film despre criza morală a unui executor judecătoresc. Pelicul a obţinut un premiu „Ursul de Argint”, după cel câștigat pentru comedia neagră „Bad Luck Banging or Loony Porn” („Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”).
„Kontinental ’25” se bazează pe un articol din presă citit de Jude despre o femeie executor judecătoresc care se simte vinovată după ce evacuează o persoană fără adăpost, care ulterior se sinucide.
Interesant este că producția a fost filmată în doar 10 zile cu un smartphone.

„Kontinental ’25” s-a bătut cu alte 19 filme care au concurat pentru premiul cel mare al festivalului din acest an, alte filme participante fiind „Blue Moon” al regizorului american Richard Linklater și „What Does that Nature Say to You” al cineastului sud-coreean Hong Sangsoo.
La Berlin, locul în care în urmă cu 35 de ani a căzut zidul care despărțea Europa democrată de cea comunistă, regizorul Radu Jude a scris pe afișul cu fotografia sa de la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. „Fuck Putin + Trump”. Totodată, el a spus în discursul său de mulțumire că „Sper că vom avea mai multă solidaritate în Europa, în aceste momente în care suntem supuși presiunii din toate părțile. Dar să fie solidaritate în adevăratul sens al cuvântului. Sper, Curtea Internațională de la Haga să continue să-i tragă la socoteală pe toți liderii ticăloși și asasini. Și, din moment ce în Germania sunt organizate alegeri, sper că festivalul de anul viitor nu se va deschide cu „Triumful voinţei" de Leni Riefenstahl (film de propagandă nazistă, n.r.).”
FOTO: Facebook, Alexander Janetzko/Berlinale 2025