Daca termenii contractului vor fi acceptati de catre membrii uniunii, scenaristii se pot apuca din nou de treaba.
“Suntem de parere ca daca am continua greva, nu am egala potentialele riscuri si a venit vremea sa acceptam contractul si sa potolim greva”, au declarat reprezentanti de varf ai uniunii.
Scenaristii de la Hollywood au intrat in greva la incepiutul lunii noiembrie, dupa ce negocierile cu privire la drepturile de autor asupra operelor lor, au esuat. Greva si-a lasat amprenta nu numai asupra serialelor de televiziune, ci si asupra ceremoniei de decernare a Globurilor de Aur, ce a fost redusa la o simpla conferinta de presa.
După triumful de la Cannes, filmul „Fjord” semnat de Cristian Mungiu și avându l în rol principal pe Sebastian Stan intră direct în competiția pentru Oscar 2027. O regulă nouă a Academiei Americane de Film le deschide drumul spre cea mai râvnită statuetă din cinematografie — iar România are din nou motive să viseze la glorie mondială.