Noi nume s-au alaturat distributie din mult asteptatul film “Exodus”. Alaturi de Christian Bale au fost confirmati si celebra Sigourney Weaver si Aaron Paul, cunoscut din serialul Breaking Bad, scriu cei de la Hollywood Reporter.
Exodus va fi regizat de Ridley Scott, va avea la baza un scenariu de Bill Collage si Adam Cooper si va fi o fresca epica, centrata pe celebrul personaj biblic Moise; cel mai cunoscut film despre acesta ramanand pana in prezent pelicula "The Ten Commandments", in regia lui Cecil B. DeMille, cu Charlton Heston in rolul lui Moise, care la acea vreme, in 1956, era cel mai profitabil film al epocii si care a primit 7 nominalizari la Oscar, incluvis pentru cel mai bun film si a luat Oscarul pentru efecte vizuale.
Nominalizata de trei ori pentru premiile Oscar, Sigourney Weaver a devenit cunoscuta in industria filmului prin intermediul clasicului SF „Alien” (1979) regizat chiar de Ridley Scott, alaturi de care se pregateste sa reapara pe marile ecrane in cadrul productiei „Exodus” in rolul mamei lui Ramses, Tuya. Christian Bale va juca rolul lui Moise.
Conform declaratiilor lui Ridley Scott intr-un interviu acordat publicatiei Le Nouvel Observateur, personajul nu va fi prezentat intr-o maniera clasica asa cum s-ar astepta fanii ci mai degraba prin prisma relatiei acestuia cu Ramses al II-lea, acest aspect fiind mai putin exploatat in industria cinematografica.
In rolul lui Ramses fanii il vor putea sa-l vada pe Joel Edgerton din „ The Great Gatsby”(2013), cunoscut si pentru roluri in productiile „The Odd Life of Thimoty Green”(2012), „Wish you were here” (2012) dar si pentru regizarea „Monkeys”(2011) si „The List” (2008).
Aaron Paul, cunoscut din show-ul Breaking Bad, unde il joaca pe Jesse, va juca rolul unui sclav evreu,; iar John Turturro renumit pentru rolurile in seria „Transformers” a semnat deja pentru rolul sotului personajului lui Sigourney Weaver.
Desi Adam Cooper si Bill Collage au scris prima versiune a scenariului pentru „Exodus”, ultima versiune a fost realizata de Steven Zaillian, castigatorul unui Oscar pentru „Schindler’s List”.
„Exodus” va aparea pe marile ecrane pe 10 decembrie 2014.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.