marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Şoc la Hollywood! A murit actriţa Kirstie Alley

Vestea a fost dată de copiii ei, care i-au fost alături în ultimele clipe de suferinţă.

Şoc la Hollywood! A murit actriţa Kirstie Alley
Ne vine greu să credem că acel bulgăre de energie şi de veselie, care a fost Kirstie Alley, s-a stins din viaţă atât de brusc. Actriţa avea 71 de ani şi suferea de cancer.
 
Familia ei a anunțat luni: „Cu tristeţe, vă informăm că mama noastră incredibilă, firavă și iubitoare s-a stins din viață după o luptă cu cancerul, descoperit de curând. A fost înconjurată de cei mai apropiați membri ai familiei sale și a luptat cu multă putere, lăsându-ne cu certitudinea bucuriei ei nesfârșite de a trăi și de orice aventuri care o așteaptă. Pe cât de emblematică a fost pe ecran, pe atât de uimitoare a fost ca mamă și bunică. Suntem recunoscători echipei incredibile de medici și asistente de la Moffitt Cancer Center pentru îngrijirile pe care i le-au acordat“, au transmis fiul său, William „True“ Stevenson, în vârstă de 30 de ani, și fiica ei, Lillie Price Stevenson, de 28 de ani.
 
Actrița s-a născut în Kansas, în 1951. În 1987 s-a alăturat distribuției serialului „Cheers“, după ce Shelley Long a decis să părăsească serialul, iar producătorii au fost puși în situația de a-i găsit o înlocuitoare. Aşa a intrat în scenă Kirstie Alley ca Rebecca Howe, noul manager al barului.
 
Produătorii au ales-o pe Kirstie Alley, după ce Carl Reiner a garantat personal pentru abilitățile ei de comedie, după ce regizase în filmul „Summer School“ din 1987. Alley a câștigat Globul de Aur și un Emmy pentru rolul ei din serial. În 1994, a câștigat al doilea premiu Emmy pentru rolul unei mame a unui copil autist în filmul pentru televiziune „David’s Mother“.


De departe, însă, Kirstie Alley a fost extrem de îndrăgită de publicul larg pentru rolul din seria „Uite cine vorbește“, în care a jucat alături de John Travolta. Și acesta a transmis, îndurerat, un mesaj de condoleanțe: „Kirstie a fost una dintre cele mai speciale relații pe care le-am avut vreodată. Te iubesc Kirstie“, a scris el. „Știu că ne vom revedea“.

FOTO: Profimedia

Galerie foto

Ultimele trailere adaugate

Cele mai citite

Gopo 2025. Cine a strălucit pe covorul roșu la Oscarurile românești

Peste 900 de invitați din lumea filmului și nu numai au luat parte la gala Premiilor Gopo, dar numai câteva dintre ele au întors capete pe covorul roșu.

Citeste mai mult ►

Modifică setările cookies