Sofia Vergara este cel mai bine platita actrita de televiziune. Este al patrulea an cand vedeta de origine columbiana, cunoscuta pentru rolul din serialul "O familie moderna", deschide clasamentul realizat de revista Forbes.
De data aceasta insa, Vergara imparte prima pozitie cu actrita Kaley Cuoco, din serialul "Teoria Bing-Bang".
Rolul din serialul "O familie moderna", castigator a cinci premii Emmy, dar si numeroasele contracte de publicitate i-au adus Sofiei Vergara incasari de 28,5 milioane de dolari in perioada iunie 2014-iunie 2015.
Actrita castiga, anul trecut, in jur de 300 de mii de dolari pentru fiecare episod. In 2015 si-a renegociat contractul, iar suma s-a marit. In calcul nu a fost inclus si onorariul pentru rolul din comedia "Urmarire periculoasa". Totodata, Vergara a anuntat ca isi va lansa cel de-al doilea parfum in noiembrie.
Un rol intr-un serial TV de comedie a imbogatit-o considerabil si pe tanara actrita Kaley Cuoco Sweeting. Ea incaseaza un milion de dolari pentru fiecare episod din productia "Teoria Big Bang".
Locul doi in clasamentul Forbes este ocupat de actrita Julie Bowen, colega de platou cu Sofia Vergara. Aparitiile in "O familie moderna" i-au adus lui Bowen 12 milioane de dolari intre iunie 2014 si iunie 2015.
Ellen Pompeo, veterana serialului Anatomia lui Grey, ocupa locul trei, cu incasari de 11 milioane de dolari.
Aceeasi suma a ajuns si in contul actritei Mariska Hargitay pentru rolul din serialul "Lege si Ordine".
La mica distanta, cu incasari de 10 milioane de dolari, se afla Juliana Marguiles. Pe langa uriasa suma primita, partitura din "Sotia Perfecta" i-a adus lui Marguiles doua premii Emmy si un Glob de aur.