Sofia Vergara a venit singura la Premiile Emmy: motivul pentru care actrita nu l-a luat cu ea la gala pe noul ei iubit, Joe Manganiello
27457
0
26 august 2014 13:45
Sofia Vergara, una dintre vedetele serialului american "Modern Family", ocupa, pentru al treilea an consecutiv, prima pozitie in topul celor mai bine platite actrite din televiziunea americana, cu venituri de 37 de milioane de dolari, a anuntat revista Forbes.
Actrita columbiana Sofia Vergara, in varsta de 42 de ani, a castigat in ultimul an 325.000 de dolari pentru fiecare episod al serialului "O familie moderna/ Modern Family", care este produs de televiziunea americana ABC. Pe langa activitatea sa in domeniul televiziunii, Sofia Vergara are contracte de publicitate cu producatori de bauturi, cosmetice si imbracaminte. De asemenea, actrita este cofondatoarea companiei Latin World Entertainment, care activeaza tot in industria de divertisment.
Sofia Vergara a debutat ca model si a devenit cunoscuta dupa ce a aparut intr-o reclama a brandului Pepsi. Ulterior, Vergara s-a orientat spre televiziune si a devenit prezentatoare si realizatoare de programe pentru o televiziune latino-americana. Rolul din serialul "O familie moderna/ Modern Family" este acela care a facut-o celebra pe actrita columbiana si i-a adus doua nominalizari la Globul de Aur si doua nominalizari la premiile Emmy. Sofia Vergara a surclasat-o in acest top, ca si in anul 2013, pe Mariska Hargitay, premiata cu Emmy pentru rolul interpretat in serialul "Law and Order: Special Victims Unit", difuzat de televiziunea NBC. Mariska Hargitay s-a situat pe locul al doilea in clasamentul Forbes, cu venituri de 13 milioane de dolari.
Mariska Hargitay, in varsta de 50 de ani, este platita cu 450.000 de dolari pentru fiecare episod din cel mai longeviv serial dramatic difuzat la o televiziune americana, dar mai primeste bani si din castigurile aduse de difuzarea serialului in alte retele de televiziune, la nivel international. Pozitia a treia este ocupata de Kaley Cuoco-Sweeting, in varsta de 28 de ani, care joaca in serialul de comedie "The Big Bang Theory" ("Teoria Big Bang"). Cuoco-Sweeting a avut venituri estimate de Forbes la 11 milioane de dolari in ultimul an.
Locul al patrulea in acest clasament intocmit de revista Forbes este disputat de trei actrite: Juliana Margulies, in varsta de 48 de ani, premiata cu Emmy pentru rolul din "Sotia perfecta/ The Good Wife"), Ellen Pompeo, in varsta de 44 de ani, protagonista serialului "Anatomia lui Grey/ Grey's Anatomy", si Cobie Smulders, in varsta de 32 de ani, din sitcomul "Cum am cunoscut-o pe mama voastra/ How I Met Your Mother". Toate cele trei vedete au avut anul trecut venituri estimate la cate 10 milioane de dolari.
Locul al cincilea este ocupat de Alyson Hannigan din "How I Met Your Mother", cu venituri de 9,5 milioane de dolari, in timp ce pozitia a sasea ii revine actritei Amy Poehler, pentru rolul din "Parks & Recreation" (7 milioane de dolari). Locul al saptelea al topului este ocupat de Mindy Kaling, scenarista, producatoare si vedeta a serialului "The Mindy Project", cu venituri de 6,5 milioane de dolari.
Locul al optulea este impartit de Kerry Washington, pentru rolul din serialul "Scandal", Zooey Deschanel, pentru interpretarea din "The New Girl", si Courteney Cox, vedeta din "Cougar Town". Fiecare dintre acestea a avut venituri estimate la 6 milioane de dolari in ultimul an. Pozitia a noua este ocupata de Claire Danes, vedeta din "Homeland: Reteaua terorii/ Homeland", cu venituri de 5 milioane de dolari, iar pozitia a zecea ii revine actritei Lena Dunham, din serialul "Fetele/ Girls", cu venituri de 3,5 milioane de dolari. Veniturile combinate ale actritelor din acest top ajung la o suma totala de 140 de milioane de dolari. In comparatie, veniturile combinate ale celor mai bine zece platiti actori din televiziunea americana ajung la 214 milioane de dolari.
Topul Forbes este realizat pe baza veniturilor obtinute de aceste actrite, in perioada iunie 2013 - iunie 2014, inainte de plata taxelor. Jurnalistii revistei Forbes au analizat veniturile atrase de vedete din activitatile lor in domeniul televiziunii, comisioane si publicitate, sumele fiind estimate si in urma discutiilor cu agentii, managerii si avocatii acestora.
Sursa foto: Getty
Sursa: Mediafax.ro
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.