„STAR WARS: Trezirea Fortei” a inregistrat cel mai mare succes de box office romanesc pentru weekendul de lansare si cel mai bun opening weekend Disney, din toate timpurile, avand incasari de aproape 4.000.000 de RON si peste 175.000 de admisii.
Iar datorita cererii impresionante de bilete, operatorii de cinematografe din tara noastra au suplimentat numarul de spectacole unde va fi proiectat cel mai nou film din saga „Star Wars”, astfel incat toti fanii devotati, precum si ceilalti cinefili, sa poata vedea filmul inca din primele zile dupa premiera.
Conform „Variety”, pe plan global, filmul a avut incasari de 517 milioane de dolari, in opening weekend, avand peste 30,000 de proiectii si debutand pe teritorii care reprezinta aproape 70% din piata internationala. In China, spre exemplu, filmul va ajunge in cinema abia pe 9 ianuarie.
In regia lui J.J. Abrams, „STAR WARS: Trezirea Fortei” este o continuare a faimoasei saga creata de George Lucas, dar de data aceasta actiunea se petrece la 30 de ani distanta de la episodul al saselea al seriei, „Razboiul Stelelor: Intoarcerea lui Jedi”, lansat in 1983.
Filmul „Star Wars: Trezirea Fortei” este distribuit de Forum Film Romania si a avut premiera pe 18 decembrie 2015, in format 3D (in varianta subtitrata, precum si dublata), IMAX 3D si 4DX (in varianta subtitrata).