marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Start pentru Anim'est 2010!

Cea de-a cincea editie a Festivalului International de Film de Animatie Anim'est se deschide in forta vineri, 8 octombrie 2010, cu o prima seara bogata in proiectii de scurt si lungmetraj-eveniment.

Start pentru Anim est 2010!

Deschiderea oficiala a Anim'est 2010 are loc de la ora 19:00, la Cinema Patria, cu proiectia de neratat a unuia dintre cele mai discutate si mai indragite filme de animatie ale anului 2010, Iluzionistul (r. Sylvain Chomet, Franta-Marea Britanie), recent nominalizat la Premiul Academiei Europene de Film. Scris de regizorul apreciatului Les Triplettes de Belleville dupa un scenariu apartinandu-i lui Jacques Tati, lungmetrajul spune o poveste captivanta si plina de emotie despre conditia artistului in lume, avandu-l ca personaj central pe batranul iluzionist Tatischeff. Fortat sa hoinareasca prin lume in cautarea unui public care sa-i aprecieze numerele demodate, acesta cunoaste o tanara fata la inceputul calatoriei sale prin viata. Jucandu-si rolul de "femeie", Alice uita ca ziua cand va trebui sa inceteze sa se mai prefaca se apropie cu repeziciune. Iluzionistul a fost prezentat in avanpremiera mondiala in cadrul Festivalului de Film de la Berlin, si a deschis editia din acest an a Festivalului International de Film de Animatie de la Annecy, cel mai important festival de film de animatie din lume.

Persepolis (r. Marjane Satrapi, Vincent Paronnaud, Franta-SUA, 2007), unul dintre hiturile de animatie ale deceniului, rasplatit cu Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film de la Cannes in 2007, castigator a doua Premii Csar, nominalizat la Premiile Oscar si BAFTA, vine intr-o proiectie speciala la Cinema Patria, de la ora 22:00, cu ocazia lansarii in Romania a DVD-ului oficial, produs de Transilvania Film. Persepolis este povestea subtila a unei fete din Iran, ce se desfasoara in timpul Revolutiei Islamice. Prin ochii personajului principal, Marjane, o fetita precoce si directa in varsta de 9 ani, vedem cum sperantele oamenilor sunt zdrobite pe masura ce fundamentalistii preiau puterea – fortand femeile sa poarte val si intemnitand mii de oameni. Inteligenta si neinfricata, ea ii fenteaza pe „gardienii sociali” si descopera muzica punk. Dar din momentul in care unchiul ei este executat in mod fara sens si bombele incep sa cada peste Teheran in razboiul dintre Iran si Irak, frica de zi cu zi ce insoteste traiul in Iran este palpabila. DVD-ul Persepolis se numara printre must have-urile gazduite de gift shop-urile Anim'est deschise la Cinema Patria si Cinema Scala pe perioada festivalului.

Cinema Union gazduieste in prima zi de Anim'est doua proiectii pe care iubitorii scurtmetrajului nu au voie sa le rateze. De la ora 18:00, prima proiectie programata in cadrul festivalului aduce la Union cele cinci filme nominalizate in 2010 la Cartoon d'Or, premiul pan-european acordat de circuitul celor mai importante festivaluri de film de animatie de pe Batranul Continent – Cartoon – din care face parte si Anim'est incepand cu acest an. Filmul estionian Crocodilul / Crocodile (r. Kaspar Jancis, 2009), castigatorul din acest an al trofeului Cartoon d'Or si Logorama (r. Franois Alaux, Herv de Crcy, Ludovic Houplain, Franta, 2009) laureatul cu Oscar in 2010 pentru Cel mai bun scurt metraj de animatie sunt numai doua dintre highlight-urile programului Cartoon d'Or.

Un alt program care cuprinde scurtmetraje multipremiate, precum si un mediumetraj romanesc proiectat in premiera absoluta continua seara de vineri, 8 octombrie, la Cinema Union, incepand cu ora 20:00. Premiile Filmului de Animatie Est-European (Eastern European Animation Awards – EEAA), programul care reuneste peliculele nominalizate de cele mai importante festivaluri de film de animatie din Estul Europei, aduce la Union cele mai bune filme produse in 2009 in Bosnia-Hertegovina, Croatia, Romania, Serbia, Slovacia, Slovenia, nominalizate de festivalurile partenere in circuitul EEAA. Zgomot alb, filmul lui Marius Pandele castigator al Mentiunii Speciale pentru Cel mai bun film romanesc la Anim'est 2009; pseudo-documentarul Sci Fi Cosmonaut ratacitor / Stray Cosmonaut (r. Marija Milanović-Lazarevski, Serbia, 2009); sau Calea mea / My Way (r. Veljko Popović, Svjetlan Junaković, Croatia, 2010), povestea unui personaj cu totul iesit din comun, care traieste la granita dintre lumea reala si cea animata, sunt trei dintre cele mai bune filme de animatie est-europene produse in ultimii doi ani, parte a programului dedicat EEAA. O zi din viata lui Ionescu, mediumetrajul regizat de Mihai Surubaru, difuzat in premiera absoluta, completeaza programul proiectiei de la ora 20:00 cu povestea tragi-comica a lui Ionescu, care trece printr-o serie de evenimente cu totul neprevazute, care il pun intr-o situatie extrem de dificila, din care numai un miracol il mai poate salva.

Cea de-a cincea editie a Festivalului International de Film de Animatie Anim'est va avea loc in perioada 8-17 octombrie 2010 la Cinema Patria, Cinema Scala si Cinema Union din Bucuresti, si va fi urmata de un follow-up la Cinema Victoria din Cluj-Napoca, in perioada 22-24 octombrie 2010.


Ultimele trailere adaugate

Cele mai citite

Tom Hanks spune drama marinarilor capturați de pirații moderni

Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.

Citeste mai mult ►

Modifică setările cookies