marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Sundance 2013, evenimentul care a ajuns o Mecca a filmelor: 15 filme de urmarit la cel mai mare festival de film american

Festivalul de la Sundance a devenit in ultimii ani o "Mecca" a iubitorilor de film. Daca la inceput, festivalul creat de Robert Redford era vazut ca un eveniment dedicat doar filmelor independente si de autor, recent acesta a luat proportii considerabile. Astazi este vazut ca cel mai mare festival din industria cinematografica din Statele Unite.

Sundance 2013, evenimentul care a ajuns o Mecca a filmelor: 15 filme de urmarit la cel mai mare festival de film american


A inceput Festivalul de Film de la Sundance 2013, evenimentul, care are loc anual in Utah si continua o traditie inceputa in 1978.  In acest an peste 4000 de filme au fost inscrise pentru a participa, insa au fost alese un numar record de 119 filme, semnate de regizori din 32 de tari. Pentru prima data in istoria festivalului jumatate din filme au fost facute de femei regizori.  Evenimentul isi va desemna castigatorii pe 26 ianuarie in Park City, Utah.
 

"In viata mea nu am visat ca festivalul va ajunge la un asemenea nivel. A luat proportii monstruoase. Nu imi displace acest lucru. Doar ca a devenit mai greu de organizat. Este minunat pe de o parte, monstruos pe de alta parte" a declarat Robert Redford la inceputul acestei saptamani.

 

Pentru a intelege importanta evenimentului trebuie precizat ca Sundance le-a lansat carierele unor regizori ca Quentin Tarantino, Steven Soderbergh sau Robert Rodriguez, in timp ce filme nominalizate la Oscar ca  "In the Bedroom," ''Little Miss Sunshine," ''Precious",  "Winter's Bone" sau "Beasts of the Southern Wild" au fost prima data vizionate la Sundance.


Infiintat de actorul Robert Redford pentru a acorda o sansa productiilor cinematografice independente americane si internationale, Festivalul Sundance ramane o voce discordanta si unica pe piata americana de film, dominata copios de Hollywood. Pentru ca film independent este inca un termen vag in Statele Unite - in principiu, inseamna o pelicula realizata in afara gigantilor hollywoodieni, cu un buget mai mic de 20 de milioane de dolari.
 

 

Festivalul a crescut de la un eveniment cu un singur cinematograf la o "Mecca" pentru creatorii de filme cu bugete mici si pentru iubitorii de filme care vad dincolo de blockbusterele hollywoodiene. Faptul ca Festivalul de Film de la Sundace este tinut in luna ianuarie transforma evenimentul intr-un deschizator de drumuri pentru filmele anului 2013.

 

Sexul si dorinta carnala, de la adolescenta la maturitate, reprezinta una dintre temele predilecte in acest an, atat in categoriile dedicate filmelor de fictiune, cat si in cele dedicate documentarelor, a declarat John Cooper, directorul festivalului.

 

Festivalul a debutat cu premiera peliculei May in the summer, unul dintre cele mai controversate, dar si cele mai aclamate productii din acest an. In regia lui Cherien Dabis, filmul urmareste aventura unei scriitoare extrovertite din New York. Visul ei este sa se casatoreasca cu iubitul ei de religie musulmana, asa ca pleaca in Iordania. Asa cum era de asteptat, calatoria ei se dovedeste a fi plina de peripetii si dificultati.


15 filme ce se anunta must-see la Sundance in 2013

 

The Way, Way Back
Regie: Nat Faxon, Jim Rash
Distributie: AnnaSophia Robb, Sam Rockwell, Steve Carell


Dupa ce au impartit un premiu Oscar cu Alexander Payne pentru scenariul adaptat  la "The Descendants", Nat Faxon si Jim Rash si-au propus sa debuteze in domeniul regizoral cu comedia independenta The Way, Way Back despre relatiile din interiorul unei familii disfunctionale. Filmul urmareste experientele unui adolescent de 14 ani, Duncan (Liam James) care isi petrece vacanta de vara alaturi de masa sa  (Toni Collette) si de enervantul ei iubit  (Steve Carell).


Austenland
Regie:Jerusha Hess
Distributie: Keri Russell, JJ Feild, Jennifer Coolidge

Inspirat de cartea autoarei Shannon Hale, filmul urmareste povestea lui Jane Hayes, o tanara femeie de cariera din New York, care are o secreta pasiune obsesiva pentru lumea creata de Jane Austen si, in special, pentru personajul Mr. Darcy asa cum este el interpretat de actorul Colin Firth in adaptarea BBC din 1995 a romanului Mandrie si prejudecata. Treaba grava e ca aceasta fixatie ii ruineaza la propriu viata amoroasa, deoarece in mintea ei niciun barbat real nu se poate compara cu amintitul personaj.

 

 


• Breathe In
Regie: Drake Doremus
Distributie: Guy Pearce, Felicity Jones, Kyle MacLachlan

Filmul aduce povestea unei studente straine care ajunge intr-un orasel din New York si le schimba vietile celor din familia care o gazduieste. Filmul este scris si regizat de cel care a facut in 2011 drama Like Crazy.
 



• Blue Caprice

Regie: Alexandre Moors
Distributie: Joey Lauren Adams, Tim Blake Nelson, Isaiah Washington

Isaiah Washington intra in pielea lui John Allen Williams, un barbat care s-a alaturat gruparii The Nation of Islam si si-a schimbat numele de familie in Muhammad cu multi ani inainte de a declansa un macel in capitala Statelor Unite ale Americii si a impusca mortal cel putin zece persoane in toamna anului 2002, cu ajutorul tanarului sau complice Lee Boyd Malvo.  John Allen Muhammad a fost condamnat la moarte si a fost executat prin injectie letala pe data de 10 noiembrie 2009.
 

• The Spectacular Now
Regie: James Ponsoldt
Distributie: Mary Elizabeth Winstead, Shailene Woodley, Kyle Chandle

Dupa ce a facut furori in rolul fiicei lui George Clooney in “The Descendants“ Shailene Woodley revine pe marile ecrane in The "Spectacular Now”, o adaptare a romanului premiat scris de Tim Tharp. Filmul are in centru tentativele unei adolescente cu probleme de a-l convinge pe un baiat alcoolic din clasa a XII-a de liceu ca folozofia lui de viata conform careia clipa trebuie traita la intensitate maxima, fara nicio grija cu privire la viitor, are anumite lacune.
 

• Upstream Color
Regie: Shane Carruth
Distributie: Andrew Sensenig, Shane Carruth, Brina Palencia

De la creatorul lui Primer, Shane Carruth care a castigat Festivalul de la Sundance in 2004 vine un film emotional despre un cuplu de psihotici.
 



• Before Midnight

Regie: Richard Linklater
Distributie: Ethan Hawke, Julie Delpy, Seamus Davey-Fitzpatrick

Acest film reprezinta cea de-a treia colaborare a celor doi actori cu regizorul Richard Linklater, care a regizat si pelicula "Inainte de rasarit/ Before Sunrise" si continuarea acesteia, "Inainte de apus/ Before Sunset" (2004). Cele doua personaje interpretate de Julie Delpy si Ethan Hawke, Celine si Jesse, se vor reintalni in Grecia dupa 20 de ani de cand s-au indragostit in trenul catre Viena.
 


• Lovelace
Regie: Rob Epstein, Jeffrey Friedman
Distributie: Amanda Seyfried, Peter Sarsgaard, Juno Temple

Pelicula povesteste cum a luat nastere filmul-fenomen pentru adulti "Deep Throat" (1972), cu Amanda Seyfried in rolul actritei porno Linda Lovelace.

 

• Prince Avalanche
Regie: David Gordon Green
Distributie: Paul Rudd, Emile Hirsch, Lance LeGault

Regizat de creatorul filmelor Pineapple Express, Your Highness si The Sitter, Prince Avalanche este povestea a doi muncitori ( Paul Rudd, Emile Hirsch) de pe autostrazi care isi petrec vara din 1988 departe de vietile lor de la oras.
 


• Don Jon’s Addiction
Regie: Joseph Gordon-Levitt
Distributie: Joseph Gordon-Levitt, Scarlett Johansson, Julianne Moore

Debutul in regie a talentatului actor Joseph Gordon-Levitt are o distributie impresionanta si aduce povestea unui Don Juan contemporan, un pic dependent de filme porno.
 

 


• In a World …

Regie: Lake Bell
Distributie: Lake Bell, Fred Melamed, Demetri Martin

Motivata de tatal ei, un rege al vocilor din trailerele de film, o tanara viseaza sa ajunga un star al voiceover-elor.
 



• Emanuel and the Truth About Fishes

Regie: Francesca Gregorini
Distributie: Jessica Biel, Kaya Scodelario, Alfred Molina

Emanuel and the Truth About Fishes este un film despre pierderea unor persoane dragi si despre sprijinul moral pentru a te repune pe picioare. Pelicula urmareste o adolescenta de 17 ani pe nume Emanuel (Kaya Scodelario), care este angajata ca babysitter de catre noii ei vecini, singura problema fiind ca bebelusul pe care trebuie sa-l ingrijeasca este o papusa. Emanuel le face pe plac vecinilor si intra in jocul lor nebunesc, mai ales ca se imprieteneste cu Linda, asa-zisa mama a copilului inexistent, care a suferit un soc puternic atunci cand i-a decedat fetita si se confrunta cu suferinta in stilul ei personal, substituind bebelusul real cu o papusa. Treptat, Emanuel dezvolta o obsesie fata de Linda deoarece vecina seamana izbitor din punct de vedere fizic cu mama ei decedata.
 


• Two Mothers
Regie: Anne Fontaine
Distributie: Naomi Watts, Robin Wright,  Ben Mendelsohn

Povestea din The Mothers este una cel putin neobisnuita. Naomi Watts si Robin Wright, doua femei mature ajung sa se indragosteasca de prietenii copiilor lor. Astfel, doi baieti adolescenti ajung obiectul afectiunii a doua femei trecute de prima tinerete.

 


 

• jOBS
Regie:
Joshua Michael Stern
Distributie:
Ashton Kutcher, Dermot Mulroney,  Josh Gad

Mult asteptatul film se va axa pe activitatea lui Steve Jobes in cadrul companiei Apple, din 1971 pana in 2000. jOBS va incheia festivalul in cadrul serii dedicate premierelor si documentarelor.

 


• The Necessary Death of Charlie Countryman

Regie: Fredrik Bond
Distributie: Shia LaBeouf, Evan Rachel Wood, Mads Mikkelsen


Filmul este o poveste de dragoste intre un calator pe nume Charlie Countryman jucat de Shia LaBeouf ce se indragosteste de o frumoasa femeie romanca pe nume Gabi, jucata de Evan Rachel Wood. Charlie ajunge disperat sa-i castige inima fetei tulburate de fostul ei iubit, un barbat violent, interpretat de Mads Mikkelsen.

 


 


Ultimele trailere adaugate

Cele mai citite

Tom Hanks spune drama marinarilor capturați de pirații moderni

Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.

Citeste mai mult ►

Modifică setările cookies