Taken 2: fata lui este model

   Am luat destule “tepe” cinematografice marca Luc Besson in ultima vreme ca sa merg la Taken 2 cu indoieli serioase ca filmul poate fi mai mult decat o vaca de muls de bani. Si adevarul e ca spectatorii trebuie sa se multumeasca in cazul lui cu putin. Cu toate astea incasarile inregistrate sunt foarte bune, iar Taken pare sa ia deja drumul lui Taxi in devenirea sa de franciza marca Besson. Asta in ciuda faptului ca Liam Neeson a dat de inteles ca la cei 60 de ani ai sai nu prea mai isi doreste o revenire in dubla ipostaza de familist si ex-agent secret. Poate nici nu va fi nevoie, de vreme ce in Taken 2 fiica lui, Kim (Maggie Grace), duce foarte mult din greul misiunii familiei Mills. La cat de bine se misca, alearga, conduce si se lupta, mai mai ca as crede ca mostenirea genetica conteaza si la spioni. Pentru Taken 3 fata mai poate apela la varianta “suna-l pe tata”, iar de la 4 incolo sa se descurca singura.

   In privinta baietilor rai era evident ca albanezii din Tropoja n-aveau cum sa dea bine – vor o razbunare sangeroasa, in schimb surpriza vine din partea bastinasilor turci. Daca nu stiati deja Taken 2 lasa Parisul cu 12 milioane de locuitori si merge in Istanbul-ul cu 16.  Sigur ca panoramarea peste moschei da bine, la fel si o alergatura prin aglomeratia din bazar sau un ceai servit relaxat pe un vapor ce traveseaza Bosfor-ul, dar portretul oamenilor din partea locului e neasteptat de nefericit: politia e corupta, nu te poti baza pe ea, personalul hotelurilor de lux mana in mana cu criminalii, trecatorii de niciun ajutor. Singurul loc sigur: ambasada americana. Amuzant involuntar e ca atunci cand ajung in zona ambasadei Bryan si Kim sunt intampinati cu mai multe gloante decat in tot restul filmului. Deh, Americii nu-i plac vizitele neanuntate. 

   Luc Besson dovedeste inca o data cu scenariul de la Taken 2 ca nu mai are rabdare. Colombiana si Lockout au fost si ele mostre de fast (food) cinema: facute grabit, executate fara stil si avand in spate povesti pe care le-am vazut deja de nenumarate ori. Fata de primul Taken acest al doilea n-are, in primul rand, aceeasi intensitate.  Apoi sta mai prost si la capitolul prezentare. 

   Ca telefoneaza povestea nu e de mirare, dar pe alocuri Besson a pierdut cu totul semnalul si a alunecat cu Taken 2 in comic involuntar. O pustoaica se descurca cu niste grenade in centrul orasului? In schimb niste periculosi nu-l supravegheaza pe Bryan ziua in amiaza mare ca sa se uite la un meci de fotbal pe un televizor alb negru? Slabiciunile inerente sunt dublate de prezenta deja banalizata a lui Rade Serbedzija in rolul razbunatorului Murad Krasniqi. L-am vazut atat de des in rolul est-europeanului rau, incat nici vorba sa inspire un personaj sadic si cumplit de dur, ci mai degraba raul obisnuit despre care stii prea bine ca o sa manance bataie la final. 

   Si aici, pe mesajul de la final, Besson manifesta o ambivalenta curioasa. Balmajeste ceva cu estul si vestul, cu Istanbulul care leaga lumile si are un moment cand prin vocea lui Bryan cauta sa faca pace punand in balanta justitia si razbunarea. Besson vrea sa ridice filmul, dar construieste o cacofonie. Suntem intr-un action de duzina, nu intr-o poveste cu mesaj. Inainte sa esueze total, Besson isi revine si nu da inapoi de la esenta genului. Trage niste pasta corectoare pe scenariu si un glont in capul celor rai. 

   Regia si montajul ii apartin baiatului de trupa al lui Besson, Olivier Megaton, cel care s-a ocupat cu mai mult succes de filmarile Colombianei. In Taken 2 scenele de lupta corp la corp lasa mult de dorit, editarile sunt cat se poate de zmucite, iar senzatia generala e de ineficienta cinematografica.  I am tired of it all, zice Neeson la un moment dat. Si nu e singurul. 

   Verdict: 2/5, modest

   Pentru: dependenti de action