marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Tudor Chirilă a fost operat în Germania. „A fost o vară foarte grea pentru mine“

Peste vară, a fost nevoit să-și anuleze toate concertele, după ce a descoperit că are o afecțiune gravă la nivelul gâtului.

Tudor Chirilă a fost operat în Germania. A fost o vară foarte grea pentru mine
Poate că în înregistrările de la „Vocea României“ îl vedeți neschimbat, la fel de vesel, de glumeț, de bătăios pentru concurenții cu voci bune și de nonconformist. Însă vara lui Tudor Chirilă nu a fost chiar una de invidiat, chiar dacă a fost… memorabilă.
 
Actorul și cântărețul Tudor Chirilă a fost nevoit să-și contramandeze toate obligațiile, după ce medicii i-au pus un diagnostic tulburător.
 
A fost o vară foarte grea pentru mine. După turneul cu #visulamerican, am fost diagnosticat cu un edem pe una din corzile vocale. Asta m-a făcut să anulez aprope toate concertele antamate în vara care tocmai a trecut“, mărturisește solistul trupei Vama într-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

 
Am sperat că edemul va ceda la tratament, dar țeapă. Am ajuns într-un final la Hamburg la început de septembrie, unde m-am operat și am început reeducarea vocală post operatorie. A fost greu de hotărât mai ales că tot vara asta a murit și doamna Duțescu, terapeutul vocal cu care am lucrat o viață de om. Așa că m-am trezit singur cu toate deciziile pe cap și cu niște filmări pe care trebuia să le termin“, mai spune el, referindu-se la filmările pentru noul sezon „Vocea României“.

 
„Am să mai vorbesc despre Hamburg și despre Mevoc Center și echipa pe care am întâlnit-o acolo. E mult de scris din atât de multe puncte de vedere: experiență medicală, experiență psihologică, învățare, cercetare, etc. E o școală de terapie vocală diferită, însă am avut surpriza să validez metoda doamnei Duțescu cu echipa din Germania, să confirm că tot ce am făcut cu ea a fost bine și că situația nu este neapărat consecința folosirii deficitare a vocii. Spun asta pentru că știu cât de multă nevoie este în industria muzicală din România, în teatru sau chiar în film de conștentizarea importanței antrenării și folosirii vocii. Știu că eu am părăsit UNATC total descoperit pe partea asta și știu că vocea nu doar se primește, ci ulterior se educă. Pe mine m-a costat mult de tot faptul că n-am învățat nimic în facultate la capitolul ăsta. Una peste alta, sunt în plin proces de recuperare vocală, voi începe să cânt în curând și aș vrea să vă amintesc că pe 18 noiembrie Vama are la Sala Polivalentă primul show din această toamnă. Să ne vedem cu bine și... să fie voce, vorba cuiva“, și-a încheiat el optimist mesajul.  
 
FOTO: Facebook

Galerie foto

Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies